Un numar de 40 de actiuni a primit Adriana L., pentru certificatele de proprietate, in valoare de aproape un milion de lei, depuse la societatea comerciala Artec Jilava, in 1995. Actionarul roman a asteptat sa vada randamentul investitiei sale aproape patru ani. Pana la urma au sosit si mult asteptatele dividende, la sfarsitul anului 1998. Printr-un anunt, Posta Romana ii comunica proprietarului sa vina sa-si ridice contravaloarea dividendelor pe ultimii trei ani. Cand s-a prezentat la ghiseu,
Un numar de 40 de actiuni a primit Adriana L., pentru certificatele de proprietate, in valoare de aproape un milion de lei, depuse la societatea comerciala Artec Jilava, in 1995. Actionarul roman a asteptat sa vada randamentul investitiei sale aproape patru ani. Pana la urma au sosit si mult asteptatele dividende, la sfarsitul anului 1998. Printr-un anunt, Posta Romana ii comunica proprietarului sa vina sa-si ridice contravaloarea dividendelor pe ultimii trei ani. Cand s-a prezentat la ghiseu, marile sperante ale actionarului s-au spulberat: 20.364 lei insumau dividendele pentru 1995 (2.823 lei), 1996 (10.945 lei) si 1997 (6.595 lei). Suma primita de actionar nu acoperea nici macar cheltuiala pe care a facut-o luand un taxi pana la Posta. Banii au fost buni totusi pentru un kilogram de rosii.
Acesta nu este un caz singular. Aproape fiecare roman care a participat la unul dintre cele doua procese de privatizare in masa (prin certificate sau prin cupoane) a avut, in cel mai bun caz, experiente asemanatoare. Multi altii nici macar n-au reusit sa intre vreodata in posesia dividendelor acordate de societatile la care au subscris.
Pentru micii actionari, recompensarea cu asemenea dividende nu are nici un sens. La primirea unor sume derizorii, ei se simt frustrati si nicidecum incurajati in a fi proprietari de actiuni. Ce indeamna totusi societatile sa aloce fonduri pentru dividende, indiferent cat de mici ar fi?
In primul rand, ar fi interesele diferite ale actionarilor. Cel mai mare detinator de actiuni, FPS, a impus societatilor la care este sau a fost actionar majoritar anumite reguli de distribuire a profitului. Acesta arata in general in felul urmator: 40% din profit va fi reinvestit, 10% sunt fonduri pentru motivarea personalului si 30% intra in fondul de dividende. Chiar daca societatile romanesti sunt inca departe de a face profituri mari, FPS aduna mult punand putin peste putin. Cele cateva mii de societati intrate in Programul de privatizare in masa, la care FPS este inca actionar (majoritar sau minoritar) aduc, incasari semnifictive bugetului fondului.
Automobile amarate
– dividende mici
Intr-o pozitie asemanatoare se afla Societatile de Investitii Financiare (SIF), fostele FPP. Acestea au, de asemenea, in portofoliu actiuni la mii de societati comerciale pe care le preseaza sa aloce dividende. Prin aceasta strategie, SIF incearca sa-si mareasca incasarile pentru a putea astfel sa aloce dividende catre propriii sai actionari. Atata timp cat SIF-urile nu sunt cotate si nu le pot prezenta actionarilor valori mai mari pentru actiunile lor, ele incearca sa-i linisteasca acordandu-le dividende cat mai bune (chiar daca si acestea sunt derizorii).
Fondurile straine de investitii reprezinta o alta categorie de actionari, cu interese destul de diferite de ale FPS sau SIF. Criteriile lor de performanta sunt bazate pe cresterea valorii actiunilor pe care le detin si, din acest motiv, scopul lor nu este de a incasa cu orice pret dividende de la societati. Interesele lor corespund in cea mai mare masura cu ale micilor actionari ai societatilor comerciale. In cele mai multe cazuri, atat fondurile straine, cat si micii actionari sunt lasati la urma listei pentru plata dividendelor.
Fiindca SIF si FPS sunt inca actionarii cei mai importanti, acestia impun societatilor sa acorde dividende, indiferent daca n-au mult de oferit. Asa se face ca Automobile Dacia SA, de exemplu, a ajuns sa acorde dividende de 9,8 lei/actiune pentru anul 1997, dupa ce in anul anterior acordase 6,9 lei/actiune. Asta pentru ca AGA a decis ca jumatate din minusculul profit al Dacia pe 1997 (15 miliarde lei) sa fie alocat fondului de dividende. O persoana care si-a depus un cupon la Dacia primeste astfel aproximativ 9.000 lei drept dividende pentru 1997. Totusi, nici macar aceasta suma nu a fost incasata de toata lumea, societatea reusind sa distribuie pana in prezent, abia o treime din dividende catre actionari (prioritate au avut FPS si persoanele juridice). Nu doar ca micii actionari sunt nemultumiti, dar nici societatea nu are nimic de castigat. O serie de angajati lucreaza inutil la distribuirea dividendelor prin posta si raspund la telefoanele actionarilor revoltati, iar societatea se zbate din lipsa lichiditatilor. Toate astea doar pentru ca FPS sa incaseze cele aproximativ trei miliarde lei care i se cuvin din procentul sau de 51% din actiunile Dacia.
La fel ca Dacia a procedat si Oltchim Ramnicu Valcea. In timp ce societatea se afla in lipsa acuta de lichiditati si se indatoreaza masiv la banci, AGA a decis sa acorde fondului de dividende 11,5 miliarde lei dintr-un profit de 32 miliarde lei realizat in 1997. Bineinteles ca nici acum banii nu au ajuns in totalitate la actionari.
Totusi nu doar presiunile FPS sau SIF determina societatile romanesti sa aloce sume pentru dividende, indiferent daca au sau nu bani in cont. Multe dintre societati au actionar majoritar asociatiile salariatilor (PAS) care au cumparat actiuni pe credite acordate de banci. PAS trebuie acum sa restituie datoriile si dobanzile din profitul societatii. In cele mai multe cazuri, ele sunt primele care primesc dividende, in timp ce restul actionarilor asteapta pana ce societatea va dispune de lichiditati. Intre timp, valoarea dividendelor se micsoreaza din cauza inflatiei.
SIF Muntenia
cauta banii la tribunal
Toate aceste neajunsuri cauzate de politicile de dividende au drept urmare crearea unor raporturi incordate intre actionari sau intre actionari si societate. O serie de societati sunt date in judecata de propriii actionari. SIF Muntenia, spre exemplu, are in prezent peste o suta de procese intentate societatilor la care este actionar. SIF solicita daune pentru pierderile suferite din cauza devalorizarii banilor cuveniti ca urmare a neacordarii lor la timp de catre societati. In peste 50 de cazuri, tribunalele i-au dat pana acum dreptate.
Aceasta nu este insa o solutie. Societatile sunt in acest fel si mai stramtorate financiar, ceea ce le afecteaza randamentul pentru perioadele urmatoare, iar mai tarziu atat actionarii, cat si societatile au de pierdut de pe urma modei dividendelor fara acoperire.
Este mai bine
fara dividende
Acest lucru il stiu si fondurile de investitii straine. Romanian Investment Fund (RIF) si Fondul Romano-American de Investitii (FR-AI), care detin controlul societatii Policolor Bucuresti, au sistat acordarea dividendelor pentru perioada in care societatea se afla in dezvoltare. O politica asemanatoare au adoptat pentru Arctic actionarii sai majoritari SociA