Într-o ţară în care patima înlocuieşte logica, iar înjurătura e pe post de argument e greu să mai faci apel la raţiune!

Într-o carte de interviuri realizate de Adriana Săftoiu cu toţi cei care au fost purtători de cuvânt ai guvernelor de după 1990, carte apărută acum vreo doi-trei ani, spuneam că prototipul de prim-ministru de care are nevoie România este Lucian Croitoru. Aşa credeam atunci, aşa cred şi acum. Nu credeam însă că independenţa lui va fi acceptată de oameni politici care să-l dorească în cea mai înaltă funcţie din guvern. Iată că acum, în timpul unei crize teribile, expertiza lui Lucian Croitoru este considerată necesară pentru a i se încredinţa formarea noului guvern. (În momentul când scriu acest text nu ştiu dacă Parlamentul a acceptat sau nu cabinetul propus de Croitoru).

De cealaltă parte, opoziţia a venit cu o mişcare surpriză: propunerea ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, să fie desemnat de preşedinte pentru a forma guvernul. Nu vreau să intru în polemica despre cine ar fi trebuit desemnat; dacă niciun partid nu a reclamat la Curtea Constituţională, este evident că preşedintele a acţionat în limitele legii fundamentale. Altceva aş vrea să scot în evidenţă: această mult hulită clasă politică a scos până la urmă la iveală personaje absolut onorabile şi credibile pe plan intern, dar şi în exterior; şi Croitoru şi Iohannis reprezintă variante excelente pentru poziţia de prim-ministru. Ei stabilesc un fel de benchmark, un reper al felului în care vor trebui să arate viitorii prim-miniştri. Acesta mi se pare a fi beneficiul cel mai mare al actualei crize politice. În mod conştient sau doar din raţiuni electorale, partidele au ridicat foarte sus ştacheta de prim-ministru, iar opinia publică, probabil, cu greu va mai accepta un premier situat sub aceste standarde.

Dacă am convenit că amândoi sunt buni, trebuie să vedem în ce ordine îi punem, pentru că nu pot fi simultan în această funcţie. Într-o perioadă în care economia românească depinde în mod vital de acordul şi finanţarea venită de la FMI şi de la Uniunea Europeană e mai bine să avem un şef al guvernului care a fost profesor de fizică într-un oraş de provincie sau e mai bun cel care a fost coleg la FMI cu Timothy Geithner, secretarul trezoreriei SUA (adică, ministrul de finanţe)? Nu are nicio vină primarul Sibiului că nu a avut colegi care acum să fie miniştri în America, pur şi simplu trecutul lui Croitoru îl arată ca fiind mai calificat, în acest moment, ca prim-ministru al României.

Acesta este contextul. Într-o ţară însă în care patima înlocuieşte logica, iar înjurătura e pe post de argument e greu să mai faci apel la raţiune! Cert este însă un lucru: partidele par să fi înţeles (pentru câtă vreme?) că politica lor în domeniul resurselor umane trebuie să se întindă şi dincolo de ograda proprie, că meritul de a fi lipit afişe în campania electorală nu te mai califică automat pentru a ocupa o funcţie cu încărcătura politică…