Raportată de Portugalia în sistemul european de alertare rapidă pentru produsele periculoase (RAPEX), defecțiunea sistemului hidraulic de frânare al modelelor Dacia Lodgy și Dacia Dokker a intrat în atenția tuturor statelor în care au fost comercializate vehiculele de acest fel asamblate între 12 februarie 2016 și 22 aprilie 2016 la uzina din Maroc. Conform alertei RAPEX, unitatea hidraulică a sistemului de control al frânării (ABS) și a ESP-ului poate fi contaminată cu particule plastice sau metalice, acest lucru ducând la o scădere a eficienței întregului sistem ABS-ESP.
În urma acestei reclamații, distribuitorii din statele europene notificate – Bulgaria, Croația, Danemarca, Germania Islanda, Slovacia, Slovenia și Suedia – au anunțat o campanie voluntară de chemări la service (așa-numitul „recall”) pentru remedierea problemei. Deși nu se află printre stetele notificate de RAPEX, importatorul român al modelelor, Renault Commercial Roumanie a decis să-și notifice clienții chemându-i la service pentru a cerceta și remedia potențiala defecțiune. Conform ANPC, clienții români ai modelelor Lodgy și Dokker produse în perioada menționată, trebuie să ajungă la o unitate service autorizată pentru a fi schimbat preventiv grupul hidraulic de frânare. Operațiunea durează circa două ore și jumătate și este realizată gratuit, pe cheltuiala producătorului. În România sunt afectate 245 de vehicule.
Acesta este al treilea „recall” Dacia din Europa în acest an. În ianuarie au fost chemate la service modelele Dokker, Lodgy, Logan și Sandero produse între 17 septembrie 2015 și 4 decembrie 2015 pentru o problemă la sistemul de direcție, iar două săptămâni mai târziu și modelele Duster produse între 13.03.2014 și 02.06.2014. au fost susceptibile de un defect al sistemului de suspensie.