Incepand din luna septembrie a.c., la Bucuresti functioneaza Grupul Clubului de la Roma pentru Problemele Sud-Estului European, ca organism permanent al COR (Club of Rome), fapt ce confirma intelegerea de catre cercurile internationale a rolului pe care-l detine Romania in aceasta parte a lumii.
Hotararea a fost luata cu prilejul Simpozionului COR desfasurat la Bucuresti in septembrie, pe teme privind: Globalizarea si prevenirea conflictelor; Romania – previziuni pe termen lung; Viitorul Europei de Sud-Est.
Statele confruntate cu dificultati crescande in a da un raspuns adecvat nevoilor sociale in momentul in care pierd controlul asupra unor parghii economice si financiare prin globalizare pot fi eficient sprijinite de societatea civila. In aceasta problematica vasta, COR pastreaza un rol inspirator, ca centru de reflectie si sinteza, in spiritul valorilor universale, asupra solidarizarii omenirii in fata provocarilor globalizarii si a capacitatii ratiunii si cunoasterii, de a oferi solutii.
Pentru Romania, tara in care infruntarea valului globalizarii se suprapune proceselor de integrare europeana, implicand decizii grave de ajustare, adaptare si anticipare, interesul pentru asemenea dezbateri a fost foarte mare. Mai mult, proiectiile de viitor discutate la Bucuresti privind intarirea societatii civile ca factor al stabilitatii regionale si consolidarii democratiei sunt de acum in atentia organismelor internationale. Cu titlu de exemplificare, amintim unele puncte de vedere, ca cel lansat de Derrick De Kerckhove, director de program la Universitatea din Toronto, care releva efectul antagonic al vitezelor de dezvoltare diferite, sau de profesorul american Thomas De Gregori, care a subliniat importanta conlucrarii economice transfrontaliere. Problemele dezvoltarii in zonele periferice ale Europei au fost prezentate de profesorul irlandez John Bradley, Institutul de Cercetari Economice si Sociale Dublin, in comunicarea elaborata impreuna cu dr. Constantin Ciupagea, IEM Bucuresti, cu privire la „Caile dezvoltarii strategice pentru economiile din sud-estul european”.
O concluzie de mare valoare a acestei comunicari, care armonizeaza punctul de vedere estic si vestic asupra integrarii europene, este ca reforma economica necesara trecerii la economia de piata, desfasurata pe fondul globalizarii, intersecteaza inevitabil si problematica preaderarii (convergentei).
Tarile angajate in urma cu decenii in procesul de preaderare, situate in zone periferice ale Uniunii Europene, cum sunt: Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania prezentau, la data inceperii negocierilor, unele caracteristici comune cum ar fi: ponderea mare a agriculturii in produsul intern brut, industrie preponderent traditionala, subdezvoltarea serviciilor – in special pentru industrie – si o rata ridicata a somajului. Ca urmare, in mod similar cu procesul tranzitiei, a fost necesara o faza prealabila de reorganizare si realocare sectoriala, insotita de constructie institutionala.
Daca inainte de 1960, economia irlandeza era puternic protejata de bariere tarifare si netarifare, pentru integrarea progresiva a comertului cu UE, a fost necesara stimularea exportului prin eliminarea impozitului pe profit la export si, in general, printr-o fiscalitate redusa, combinata cu o strategie sofisticata si agresiva de atragere a investitiilor straine.
Un alt punct forte al strategiei irlandeze de convergenta a fost capacitatea de a dezvolta un mediu de afaceri si un mediu productiv, de natura sa atraga capitalul de risc. Incurajarea fluxurilor de investitii straine orientate catre export s-a materializat in transfer masiv de tehnologie si in cresterea debuseelor externe. De remarcat ca, atragerea investitiilor in high-tech va trebui sa aiba un caracter complementar industriei autohtone cu tehnologie traditionala, care sa-si pastreze debuseele interne, altfel ecuatia intrare investitii straine plus eliminare industrie autohtona devine un joc de suma nula.
Ca o particularitate a strategiei de convergenta a Irlandei a fost ponderea importanta, in programele de ajustare structurala, a ridicarii performantelor capitalului uman. In acest fel, a fost posibila cresterea unui sector de afaceri competitiv, cu management imbunatatit, marketing de calitate, servicii mai bune, cost scazut al utilitatilor si o corelare mai buna cu celelalte activitati.
In 1988, saptamanalul britanic The Economist aprecia ca, in Irlanda, ajustarile structurale cerute de economia moderna au ramas in urma tarilor dezvoltate ale UE, titrand pe coperta: „Irlanda, cea mai saraca dintre cei bogati”. Transformarea cercului vicios al saraciei intr-un cerc virtuos al performantelor superioare s-a petrecut in numai un deceniu. Cei mai surprinsi de aceste schimbari au fost irlandezii insisi. In mai 1997, revista The Economist are drept cover-story: „Irlanda – lumina stralucitoare a Europei”. Intre performantele economiei irlandeze, obtinute in procesul de aderare, in cea de a doua faza, pot fi amintite:
– cresterea produsului intern brut pe cap de locuitor peste nivelul mediu al tarilor UE;
– mediu macroeconomic stabil, care sa nu afecteze business-planning-ul (o politica fiscala stop-go, care ofera certitudine afacerilor, un mediu monetar stabil prin participare la Sistemul Monetar European si la Sistemul Monedei Unice Euro);
– decuplarea programelor de infrastructura de efortul bugetar, permisa de asistenta acordata de UE in cadrul Programului-cadru de Asistenta Comunitara (Community Support Framework);
– depasirea nivelului de pregatire a capitalului uman din unele tari bogate ale UE.
Urmarind modelul irlandez de integrare, se poate concluziona ca acordarea ajutorului regional poate fi un joc cu suma pozitiva, intrucat toti participantii castiga. Si este dat un exemplu: daca Germania incurajeaza dezvoltarea Irlandei, emanciparea industriei prelucratoare irlandeze va implica import de tehnologie germana. Sau cum spunea Ricardo-Diez Hochsleiter, presedintele Clubului de la Roma: „Soarta noastra este legata de a celorlalti, asa ca trebuie sa colaboram”.