adevarat ca numarul celor care au optat pentru noul model ne-a depasit asteptarile, dar aceasta reusita nu ne imbata”, ne-a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Numai in prima zi de la startul vanzarii Logan pe piata romaneasca (9 septembrie) la cei 76 de concesionari Dacia au fost primite 568 de comenzi, iar 271 de solicitanti au achitat pe loc avansul de minim de 20% din valoarea automobilului. In acea zi Logan a fost testat de peste 7.700 de persoane, spun reprezentantii Dacia, care precizeaza ca numarul total al comenzilor inregistrate pentru noul model incepand cu data de 15 iunie se ridica la sfarsitul zilei de vineri, 10 septembrie, la 12.225. Statisticile societatii arata ca majoritatea clientilor s-a indreptat spre variantele cu motor de 1,4 litri (64% din totalul comenzilor), restul optand pentru cele echipate cu propulsoare de 1,6 litri. In ce priveste preferintele pentru versiunile modelului, cele mai multe s-au concentrat pe Laureate (circa 40%). Versiunea Preference a cumulat 27% din optiuni, in vreme ce pentru varianta de varf, Ambition, au fost primite aproximativ 19% din totalul comenzilor. De asemenea, in cazul versiunii Ambiance s-au inregistrat 15% din solicitari. Cele mai dorite culori sunt gri perla (32%), rosu-toreador (22%) si rosu-passion (13%). Livrarile catre clienti se realizeaza in ordine cronologica, iar potrivit lui Constantin Stroe pentru a acoperi cererea de pe piata societatea va creste cadenta de fabricatie a Logan de la 240 de unitati/zi in prezent la 300 de unitati/zi in luna decembrie. „Previzionam ca in 2005 vom ajunge la o cadenta zilnica de 400 de bucati pe zi, astfel incat sa onoram cererea atat pentru piata interna, cat si pentru export”, a precizat Stroe. El mai spune ca rezultatele obtinute pana acum creeaza premisele pentru depasirea obiectivului de vanzari stabilit pentru 2005, de 11.000 de unitati Dacia Logan. Preturile modelului Logan incep de la 5.700 de euro pentru versiunea Ambiance, cu motor de 1,4 litri, si ajung pana la 8.000 de euro pentru varful gamei, Ambition, cu motor de 1,6 litri si intre ale carui dotari se numara computerul de bord, retrovizoare exterioare cu reglaj electric si degivrante, radioCD si instalatia de aer conditionat. Versiunea intermediara Preference echipata cu motor de 1,4 litri costa 6.300 de euro, respectiv 6.700 de euro, daca propulsorul este de 1,6 litri. Pentru Laureate, varianta cu motor de 1,4 litri are un pret de 7.100 de euro, in vreme ce versiunea cu propulsor de 1,6 litri costa 7.500 de euro.
Modelul Logan a depasit viteza previzionata la vanzari
16 septembrie 2004, 12:00
Ultima modificare în 16 septembrie 2004, 15:00
adevarat ca numarul celor care au optat pentru noul model ne-a depasit asteptarile, dar aceasta reusita nu ne imbata", ne-a declarat Constantin Stroe, vicepresedintele Automobile Dacia. Numai in prima zi de la startul vanzarii Logan pe piata romaneasca (9 septembrie) la cei 76 de concesionari Dacia au fost primite 568 de comenzi, iar 271 de solicitanti au achitat pe loc avansul de minim de 20% din valoarea automobilului. In acea zi Logan a fost testat de peste 7.700 de persoane, spun reprezentan
Etichete: arhiva,
litru
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook