Moderna începe dezvoltarea unei noi doze de rapel. Vaccin pentru noua variantă Omicron

vaccin moderna vaccinare

Sursă: Dreamstime

Vești de ultimă oră la nivel mondial. Pe lângă Pfizer, Moderna anunță că va face un pas important în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Mai exact, producătorul farmaceutic precizează că își dorește să dezvolte o nouă doză de rapel.

Noua variantă Omicron a Covid-19, depistată în Africa de Sud și catalogată de OMS drept o mare ”îngrijorare”, generează presiuni la nivel mondial. În acest context, Moderna a anunțat la finalul săptămânii că are în plan să dezvolte o doză de rapel specifică pentru noua variantă, informează AFP.

„Moderna va dezvolta rapid un vaccin candidat pentru o doză de rapel specifică variantei Omicron”, a declarat compania americană într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, anunțul face parte dintr-o strategie de lucru care vizează rapelul specific pentru variantele îngrijorătoare.

„În 2020-2021, acestea au inclus deja doze pentru variantele Delta şi Beta”, a precizat laboratorul, subliniind că a „demonstrat în mai multe rânduri capacitatea de a trece noi candidaţi la stadiul de teste clinice în 60-90 de zile”.

Șeful Moderna a declarat și el la rândul său că pentru compania pe care o conduce combaterea pandemiei este pe primul loc.

„De la început, am spus că pentru combaterea pandemiei a fost imperativ să fim proactivi la revoluţia virusului”, a afirmat şeful Moderna, Stéphane Bancel, citat în comunicat.

Începe lupta împotriva variantei Omicron

Totodată, el a mai adăugat că noua variantă este îngrijorătoare, motiv pentru care lucrurile trebuie să meargă cât mai repede.

„Mutaţiile variantei Omicron sunt îngrijorătoare şi de mai multe zile ne mişcăm cât mai repede pentru a realiza strategia cu scopul de a lupta contra acestei variante”, a adăugat el.

În același timp, laboratorul german BioNTech, aliat cu Pfizer, a spus că studiază noua variantă şi aşteaptă „cel mai târziu în două săptămâni” primele rezultate ale studiului care vor permite să determine dacă este capabilă să scape de protecţia vaccinală.

Amintim faptul că vineri, purtătorul de cuvânt al OMS anunța că vor fi necesare „mai multe săptămâni” pentru a înţelege nivelul de trasnmisibilitate şi de virulenţă a noii variante. Totodată, pentru Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA), este „prematur” să prevadă o adaptare a vaccinurilor la varianta Omicron.

De menționat este faptul că, prima oară, varianta a fost semnalată către OMS de către Africa de Sud, la data de 24 noiembrie 2021. Un grup de experți declara atunci că situația este una îngrijorătoare.

„Această variantă prezintă un număr mare de mutaţii, dintre care unele sunt îngrijorătoare”, a anunțat grupul de experţi însărcinat de către OMS să monitorizeze evoluţia COVID-19. Ulterior, specialiștii au anunțat că spre deosebire de toate tulpinile de până acum, noua variantă are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, ea ajungând deja inclusiv în Europa, în Belgia.