Moderna lansează un nou vaccin anti-coronavirus! Noul ser este destinat copiilor, iar compania americană a anunțat că a demarat deja un studiu clinic care vizează peste 6.700 de copii din SUA și Canada.
Moderna lansează un nou vaccin anti-coronavirus! Noul produs va fi destinat copiilor, inclusiv bebelușilor.
În cazul celor mai mici, ar putea să fie nevoie ca administrarea vaccinului să se facă în trei doze.
Moderna lansează un nou vaccin. A demarat studiul clinic
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat marţi că a început să testeze vaccinul său anti-COVID-19 pe câteva mii de copii cu vârste cuprinse între şase luni şi unsprezece ani, informează AFP.
Acest studiu clinic vizează în total 6.750 de copii din Statele Unite şi Canada, au precizat reprezentanţii companiei Moderna. Firma americană a produs deja pentru adulţi un vaccin anti-COVID-19, care este administrat în două doze, la un interval de patru săptămâni.
Vaccinul Moderna este pentru moment autorizat doar pentru persoanele de peste 18 ani, în America de Nord, în Uniunea Europeană şi în câteva alte ţări, precum Israel şi Singapore.
Noul studiu, în cadrul căruia primele doze au început să fie administrate, va permite cercetătorilor de la Moderna să studieze „siguranţa, toleranţa, reactogenitatea (producerea de efecte secundare, n.r.) şi eficacitatea vaccinului”, a precizat compania americană într-un comunicat.
Copiii vor fi monitorizaţi timp de 12 luni
Într-o primă etapă, două dozaje diferite vor fi studiate pentru copiii cu vârste cuprinse între doi şi 11 ani şi trei dozaje (inclusiv unul mai puţin concentrat) la bebeluşii cu vârste cuprinse între şase luni şi doi ani.
Odată stabilit cel mai bun dozaj, alţi copii vor primi un placebo, fapt care le va permite cercetătorilor să compare grupul vaccinat cu cel nevaccinat.
Copiii vor fi monitorizaţi timp de 12 luni după cea de-a doua injecţie.
Alte studii ale vaccinului Moderna sunt în desfăşurare începând din decembrie 2020 pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Acel studiu cuprinde aproximativ 3.000 de participanţi.
Vaccinul Moderna se bazează pe o tehnologie recentă, denumită ARN mesager.