Modernizare incompletă pentru șoseaua de centură a Capitalei: Șoferii s-ar putea confrunta în viitor cu o aglomerație infernală pe un anumit tronson de drum.

Reprezentanții Companiei de Drumuri au recunoscut că nu au cerut bani pentru 6 kilometri de șosea.

Modernizare incompletă pentru șoseaua de centură. Se anunță probleme în trafic

Compania de Drumuri bagă peste 1,3 miliarde de lei în modernizarea șoselei care înconjoară Capitala, dar nu prinde în planurile sale tronsonul dintre Autostrada Soarelui și pasajul de la intersecția cu Șoseaua Olteniței.

Lăsați la o bandă pe sens, cei șase kilometri ar putea pe viitor să reprezinte principalul punct critic de pe centură, în condițiile în care restul șoselei va avea câte două benzi pe sens.

Ca să rezolve o bună parte din problemele semnalate de șoferii, care tranzitează centura Capitalei, Compania de Infrastructură a dat drumul la proiecte pentru construirea de pasaje și modernizarea a zeci de kilometri de șosea. Valoarea celor aflate, atât în execuție, cât și în licitație, sare de 1,3 miliarde de lei.

Totuși, există o bucată de aproape șase kilometri pentru care șefii de la Drumuri nu au anunțat lucrări de modernizare. Este vorba despre tronsonul dintre Autostrada Soarelui și pasajul de la intersecția cu Șoseaua Olteniței.

”Principalul dop de pe centură”

Asta deși se vede după cozile de mașini că și pe acest sector mai este nevoie de două benzi, dar și de schimbarea asfaltului.

Reprezentanții Companiei de Drumuri au recunoscut că nu au cerut bani europeni pentru ca și cei șase kilometri de drum să primească o față nouă, așa cum au făcut pentru restul proiectelor de pe centura Capitalei, arată digi24.ro.

Planuri concrete nu sunt nici pentru intersecțiile de pe această bucată de șosea, precum cea cu Splaiul Independenței, chiar dacă șoferii cer măsuri urgente.

Ca să stabilească ce măsuri trebuie luate pentru îmbunătățirea unor intersecții, precum cea cu Splaiul Independenței sau Strada Leordeni, șefii de la Drumuri vor să facă întâi un studiu de fezabilitate.

Fără lucrări de modernizare, pe porțiunea de șase kilometri va fi în câțiva ani principalul dop de pe centură, în condițiile în care pe restul șoselei se va circula la 4 benzi și vor exista pasaje la intersecțiile cu principalele artere rutiere, care leagă Capitala de localitățile limitrofe.

”Am ajuns în situația executării silite”

În prezent pe centura Capitalei sunt deschise patru șantiere pentru realizarea de pasaje sau noduri rutiere acolo unde șoseaua întâlnește importante drumuri locale.

E nevoie de aproape o oră pentru a ajunge la intersecția de la Domnești venind dinspre Popești Leordeni. Șoferii speră că la finalul anului viitor vor scăpa de haosul de pe centură. Atunci ar trebui să fie gata lucrările la pasajele și nodurile rutiere de la Olteniței, Berceni și Domnești.

„Cu privire la Pasajul Oltenița au fost mai multe impedimente care au încetinit ritmul de execuție. În prezent stadiul fizic este pe la 16%, din cauza problemelor pe care le-am întâmpinat cu proprietarii care au refuzat să elibereze amplasamentul.

Acolo am ajuns în situația executării silite. Avem mai multe dosare în instanță. Și mai avem o problemă cu un transformator care ține de unul dintre deținătorii de utilități electrice”, a declarat Otilia Nuncă, director în cadrul CNAIR, potrivit sursei citate.

La pasajul de la Berceni, constructorul încă așteaptă autorizația de construire pentru porțiunea care se află în sectorul 4. Ea ar putea veni în mai. La Domnești, stadiul lucrărilor a ajuns la 22%.

Întârzieri la lucrări

„Stadiul fizic este la 42%, dar 42% vine din lucrările de infrastructură, care s-au terminat, dar grosul este la tablier și la suprastructură, ceea ce ne permite ca anul acesta să finalizăm lucrările. Termenul lui de execuție era în primăvara anului viitor”, a explicat Otilia Nuncă.

2021 ar fi trebuit să fie anul în care Centura Capitalei mai căpăta două benzi pe sens pe o distanță de 11 kilometri.

Lucrările pentru modernizarea tronsonului dintre DN2 și Autostrada spre Constanța și construirea sensului giratoriu suspendat de la Cernica, începute în mai anul trecut, ar fi trebuit terminate în august.

Cum constructorul a realizat doar 6% din lucrări, este greu de crezut că șantierul va putea fi închis în 2022, darămite anul acesta.

Centura Capitalei are 72 de kilometri. Mai puțin de jumătate din centură are, în prezent, două benzi pe sens.