Cred că înțelesul cuvântului „reformă“ are câteva scăpări în mintea guvernanților, pentru că din tot ce a fost propus ca nou model, fie că este vorba de legea pensiilor, de salarizarea unitară, legea educației și altele, toate au fost făcute la repezeală, încropite și par mai degrabă rezultatul unei reuniuni în grup restrâns la un restaurant și nicidecum ca opera unor persoane profesioniste, conștiente că munca lor afectează milioane de oameni. Competența, ca atribut personal al unor oameni cu funcții, pare a fi tot mai rară în ce privește comportamentul profesional. În cercurile în care lucrez, disperarea managerilor profesioniști, a oamenilor de afaceri sau chiar și a celor cu o profesie onorabilă de medic, avocat, judecător, manager, profesor devine din ce în ce mai mare. Devine evident că resursele de competență ale puterii s-au subțiat extrem de tare și, mai rău decât atât, nici nu au reușit să atragă noi competențe alături de putere. Și cum „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești“, este limpede că dacă la nivel de mini­stru nu ești în stare să găsești decât pe unul care a terminat liceul la 24 de ani și a făcut apoi trei facultăți „simultan“, la „mare distanță“, la o universitate de care nimeni nu a auzit…, nu avem la ce ne aștepta de la adjuncții unui astfel de ministru. Faptul că niște mascați au greșit adresa unde să spargă ușa, pare o glumă nevinovată. La fel în cazul promovării legii educației, lege care, după mine, conține și modificări în bine și nu numai în rău, acestea nu au fost mai deloc promovate și nici atât discutate cu sindicatele și cu toți cei interesați. Orice schimbare majoră se face după un anume tipic, iar dacă ai ajuns ministru și nu ai habar de managementul schimbării – așa se cheamă în management materia asta, indiferent câte diplome ai, înseamnă că ai greșit locul în care te afli.
ABC-ul oricărei reforme este să știi care sunt etapele și mecanismele pe care trebuie să le pui în funcțiune în realizarea unei schimbări de magnitudinea celor demarate de actualul guvern. Cu toții ne dorim schimbarea în această țară, o schimbare în atitudinea funcționarului public, o debirocratizare a statului, un stat modern și suplu, o administrație modernă, în care să nu alergi la trei administrații fiscale pentru că tu ai avut trei adrese, că doar avem un cod unic personal de identificare.
Sunt de acord că modernizarea statului implică o serie de schimbări incrementale care să ne ducă la un obiectiv. Dar, în primul rând, nu știm care este obiectivul. Un stat suplu nu este un obiectiv. Este, eventual, un stat adjectiv. Ne-am ales, în schimb, cu un haos și o brambureală – care nu este nici suplă și nici obeză, ea este, pur și simplu.
Cătălin Ionescu este senior partner al companiei Eurocenter Management Network