Consiliul Concurenţei (CC) va lansa luni, 1 iulie, platforma „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi’, care va conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, potrivit unui anunţ al instituţiei.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

În februarie, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, declara, pentru AGERPRES, că platforma web şi aplicaţiile mobile vor fi gata până la mijlocul acestui an.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate”, a arătat Chiriţoiu.

Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.

În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care oferă preţurile pentru 128 de produse alimentare (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual, cel mai ieftin şi cel mai bine vândut).

Companiile de retail vor publica preţurile pentru toate produsele, la nivel naţional, în Monitorul Preţurilor, probabil din septembrie, a declarat săptămâna trecută directorul general al Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă.