Modificare importantă în cadrul campaniei de vaccinare. Valeriu Gheorghiță a spus-o chiar acum: Zilele acestea va fi deja disponibilă
Joi seara, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiță, a precizat la Digi 24, că se lucrează la o modificare în cadrul campaniei de vaccinare, modificare care va permite persoanelor care au făcut prima doză de vaccin într-un centru să poată primi rapelul într-un alt centru, mai apropiat.
El a precizat că joi a discutat cu colegii de la STS pentru a putea avea posibilitatea de a modifica centrul pentru cea de-a doua doză. Medicul Valeriu Gheorghiță a mai spus că modificarea ar putea fi disponibilă zilele următoare.
„Am luat în calcul asta, dar în mod deosebit pentru tipul de vaccin pentru care există locuri libere în centrul în care vrei să mergi. De exemplu, dacă în Bucureşti există locuri libere, sigur că te poţi duce să faci rapelul acolo, nu este absolut nicio problemă. Chiar astăzi am discutat cu colegii de la STS încât să avem această posibilitate de a modifica centrul pentru cea de-a doua doză. Cred că zilele acestea va fi deja disponibilă (posibilitatea de a modifica centrul pentru rapel – n.r.), se lucrează deja la acest lucru”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, joi seară, la Digi 24.
Modificarea ar putea fi disponibilă la începutul săptămânii viitoare
Potrivit spuselor lui Valeriu Gheoghiță, această facilitate ar putea fi disponibilă, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare. El a mai spus că, până atunci, cei care doresc se pot adresa direct centrelor apropiate domiciliului.
„În situaţii punctuale evident că nu trebuie ca un om să se mai deplaseze la sute de kilometri, poate să facă acest lucru într-un centru de vaccinare mai apropiat de localitatea în care locuieşte. Este preferabil să se anunţe cu 72 de ore la centrul respectiv că am de făcut rapel tocmai pentru a nu lua din dozele persoanelor care sunt deja programate”, a explicat Gheorghiţă.
El a mai spus că, în intervalul precizat pentru fiecare tip de vaccin, ar urma să existe posibilitatea modificării datei, cu respectarea acestui interval, respectiv 42 de zile pentru serul Pfizer, 35 de zile Moderna şi 12 săptămâni pentru AstraZeneca.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin