Se cere accelerarea măsurilor ce vizează îndeplinirea jalonului din PNRR care este legat de modificarea Codului administrativ.

Ministerul Dezvoltării trebuie să rezolve urgent Jalonul 310 ce priveşte modificarea Codului administrativ

Mesajul ferm a venit din partea noului ministru al Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, care s-a întâlnit miercuri, 28 iunie, cu factorii responsabili cu implementarea jaloanelor din PNRR repartizate Ministerului Dezvoltării.

Ministrul a cerut accelerarea măsurilor privind îndeplinirea Jalonului 310, se arată într-un comunicat oficial al MDLPA (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei).

„Ministrul Adrian-Ioan Veştea a dispus, în cadrul unei întâlniri de lucru cu factorii responsabili cu implementarea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), repartizate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, accelerarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea Jalonului 310, privind «intrarea în vigoare a actului legislativ de modificare a Codului administrativ şi de instituire a unor consorţii administrative în unităţile administrativ-teritoriale rurale sau predominant rurale învecinate, existente ca zone rurale funcţionale»”, transmite instituţia.

Ce nemulţumiri are Comisia Europeană?

Apelul ministrului Adrian Veştea vine în urmă mesajului transmis de către Comisia Europeană. Reamintim că aceasta a anunţat că jalonul respectiv nu este considerat îndeplinit în absenţa respectării în totalitate a cerinţelor din Decizia Consiliului Uniunii Europene (CID) de punere în aplicare a PNRR pentru România.

Totuşi, subliniază Ministerul Dezvoltării, Legea nr. 375/2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2019  privind Codul administrativ a fost adoptată.

„Concret, CID consideră ca netranspuse în Legea nr. 375/2022: acordarea de personalitate juridică consorţiilor administrative şi existenţa unui organ de coordonare la nivelul acestora; corelarea consorţiilor administrative cu zonele rurale funcţionale care prezintă un anumit grad de integrare economică şi socială şi/sau se confruntă cu provocări şi oportunităţi similare pentru dezvoltarea lor; existenţa unui buget transparent şi previzibil; asigurarea integrării digitale depline a serviciilor publice furnizate de unităţile administrativ-teritoriale din consorţii”, mai transmite sursa citată.

La întâlnirea de miercuri, 28 iunie, cu factorii responsabili, Adrian-Ioan Veştea a cerut formularea de propuneri de amendamente care să răspundă în totalitate cerinţelor din PNRR.

Propunerile respective trebuie apoi să ajungă la Cancelaria Prim-Ministrului, dar şi la Comisia Europeană. După ce instituţia europeană îşi va fi dat acordul, propunerile vor fi supuse analizei Senatului în vederea aprobării prin Lege, a mai transmis miercuri, 28 iunie, Ministerul Dezvoltării.