Deputaţii din Comisia de sănătate au stabilit să respingă proiectul de modificare a legii antifumat, depusă de deputatul PNL Daniel Fenechiu, care prevedea existenţa unor spaţii destinte fumătorilor şi redefinirea conceptului de “spaţiul public închis”.
Aleşii au stabilit să aducă însă modificări care să înăsprească legea anti-fumat.
”Se interzice fumatul în toate spaţiile închise, spaţiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum şi în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi, din penitenciarele de mare siguranţă”, prevede amendamentul adus de Ana Măiţă, preşedinta Asociaţiei ”Mame pentru Mame”.
Ana Măiţă a explicat că prin modificarea propusă se asigură dreptul prevăzut în articolul 49, din Constituţia României, prin care copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă, în realizarea drepturilor lor.
„Având în vedere expunerea crescută la substanţele toxice din fumul de tutun, în condiţiile restrictive din punct de vedere al ventilaţiei, specific autovehiculelor, dar şi imposibilitatea minorului şi a fătului nenăscut de a se apăra în faţa acestor agresiuni, este datoria morală şi legală a adulţilor să îi protejeze”, a spus Ana Măiţă.
Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii, a propus ca bolnavilor care se află în spitalele de psihiatrie ca urmare a deciziei unei instanţe să li se permită să fumeze în spaţii special amenajate, care să nu poată fi folosite de ceilalţi pacienţi sau de personalul spitalului.
”Aceste persoane cu boli psihice au totuşi dreptul de a consuma un produs legal şi nu au voie să iasă din incinta spitalului”, a mai spus doctorul Magdalena Ciobanu.
Legea permite deţinuţilor din închisorile de maximă securitate să fumeze în spaţii special amenajate.