INTENŢIE Guvernul s-a grăbit să-şi reducă o parte din obligaţiile asumate în temeiul unor acte normative privind protecţia socială. Măsura a fost pusă pe seama creşterii nejustificate a salariului minim brut lunar garantat în plată, stabilit totuşi de acelaşi Guvern. În realitate, creşterea salariului minim brut are destul de puţin de-a face cu modificările legislative şi mai ales nu susţine aprobarea lor printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa cum reiese din rånduri
INTENŢIE Guvernul s-a grăbit să-şi reducă o parte din obligaţiile asumate în temeiul unor acte normative privind protecţia socială. Măsura a fost pusă pe seama creşterii nejustificate a salariului minim brut lunar garantat în plată, stabilit totuşi de acelaşi Guvern.
În realitate, creşterea salariului minim brut are destul de puţin de-a face cu modificările legislative şi mai ales nu susţine aprobarea lor printr-o ordonanţă de urgenţă, aşa cum reiese din råndurile de mai jos. Ne referim la OUG nr. 118/2008, intrată în vigoare la 3 octombrie 2008.
Prin această ordonanţă de urgenţă sunt vizate prevederi ale următoarelor acte normative:
• OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului;
• Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
• Legea nr. 122/2006 privind azilul în Romånia;
• Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vårstnice.
În cazul OUG nr. 148/2005, se modifică baza de calcul pentru contribuţia socială de asigurări de sănătate în cazul persoanelor aflate în concediu de îngrijire a copilului de pånă la 2, respectiv 3 ani, precum şi venitul care intră în baza de calcul pentru indemnizaţia de asigurări sociale de sănătate. Pånă acum, baza de calcul a contribuţiei era constituită din două salarii minime brute. Adică, începånd de la 1 octombrie, data modificării salariului minim brut lunar garantat în plată, baza de calcul a devenit 1.080 de lei, faţă de 1.000 de lei, cåt fusese pånă în acel moment. Ceea ce înseamnă un plus de 5 lei la contribuţia de asigurări sociale de sănătate faţă de perioada anterioară, pentru fiecare persoană aflată în concediu de îngrijire a copilului. O creştere neimportantă din punct de vedere bugetar, pentru ultimul trimestru al anului 2008. Cu alte cuvinte, nu creşterea salariului minim pare să fie motivul real al modificării bazei de calcul. Prin modificarea adusă de OUG nr. 118/2008, baza de calcul a contribuţiei este indemnizaţia de creştere a copilului, care în prezent este de 600 de lei. Aceasta înseamnă o economie de 27 de lei pentru fiecare persoană indemnizată, reprezentånd contribuţie la fondul asigurărilor sociale de stat. Avånd în vedere că această contribuţie se suportă din bugetul de stat, se poate spune că în acest fel se mută mai puţini bani dintr-un buzunar în altul al statului.
Reglementări adoptate în grabă
Dar, aşa după cum spuneam, Guvernul s-a grăbit. Se pare că a pierdut din vedere faptul că este posibil ca indemnizaţia de creştere a copilului să suporte modificări importante, ca urmare a aprobării în Parlament a proiectului legislativ de majorare a indemnizaţiei. Astfel este foarte posibil ca baza de calcul pentru contribuţia de sănătate să crească şi nu să scadă, aşa după cum trăgea speranţă Guvernul. O altă greşeală care se regăseşte în textul OUG nr. 118/2008 are în vedere chiar actele normative modificate. Guvernul ar fi trebuit să ştie că actul normativ de bază care reglementează contribuţia pentru asigurări de sănătate este Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în sănătate. Prevederile de acelaşi tip din OUG nr. 158/2005 sunt redundante şi, merită precizat, nu fac decåt să genereze confuzii. Acelaşi lucru se poate spune în legătură cu OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. În acest moment, prin modificările aduse OUG nr. 148/ 2005, se modifică implicit Legea nr. 95/2006 şi OUG nr. 158/2005. Spre exemplu, atunci cånd pentru determinarea drepturilor prevăzute de OUG nr. 158 /2005 se iau în considerare şi stagii asimilate de natura concediilor pentru îngrijirea copilului, în baza de calcul a indemnizaţiilor va intra nu salariul minim brut (540 de lei în prezent), aşa cum prevede OUG nr. 158/2005, ci cuantumul indemnizaţiei (600 de lei în prezent), aşa cum precizează OUG nr. 118/2008. Modificarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în Romånia are însă implicaţii şi mai neaşteptate. Forma iniţială a art. 20 (1) lit. m) era următoarea:
„(…) să primească, la cerere, în limitele disponibilităţilor financiare ale statului, un ajutor rambursabil, stabilit la nivelul unui salariu minim brut pe ţară, pentru o perioadă de maximum 6 luni, dacă, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenţă necesare. Pentru motive bine întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni;“
În forma modificată, textul arată în felul următor:
„(…) să primească, la cerere, în limitele disponibilităţilor financiare ale statului, un ajutor lunar rambursabil pentru o perioadă de maximum şase luni, dacă, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenţă necesare. Pentru motive întemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru încă o perioadă de cel mult trei luni. Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului se stabileşte la nivelul acordat în luna decembrie 2008, iar pentru următorii ani, cuantumul ajutorului se indexează prin hotăråre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior.“
Implicaţii neaşteptate
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, pentru anul 2008, nu se precizează cuantumul ajutorului lunar. Ne referim, mai exact, la perioada de cuprinsă între 3 octombrie 2008 (data intrării în vigoare a OUG nr. 118/2008) şi 31 decembrie 2008. Cu alte cuvinte, dacă un beneficiar al Legii nr. 122/2006 privind azilul în Romånia solicită ajutorul în acest moment, legea nu prevede în niciun fel valoarea acestuia şi nici vreo modalitate prin care acest ajutor ar putea fi determinat (prin trimitere la un alt act normativ, spre exemplu). Culmea ironiei însă, se prevede că în anul 2009 ajutorul va fi la nivelul celui din decembrie 2008. Dar care ar fi cuantumul ajutorului în decembrie 2008? Mister.
600 de lei este noul nivel al bazei de calcul pentru contribuţia socială de asigurări de sănătate în cazul persoanelor aflate în concediu de îngrijire a copilului, nivel echivalent cu indemnizaţia de creştere a copilului