Liberalii au anunțat înainte de a prelua guvernarea, dar și după ce s-au instalat la Palatul Victoria că vor tăia pensiile speciale. De fiecare dată, Ludovic Orban a spus că nici nu se gândește să renunțe la aceste ajustări. Și totuși, aceste schimbări se pot face.
Pensiile grefierilor nu se taie
Se pare că grefierii vor scăpa de tăierile promise de către Guvern. Chiar ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a făcut anunțul public. Acesta spune că se va implica pentru a media și stinge conflictul iscat după ce Guvernul Orban a anunțat că vrea să taie pensiile speciale de care beneficiază grefierii. Săptămâna trecută, la marile instanțe din țară au avut loc proteste.
„Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții grefirilor vineri. Am dat argumente, am ascultat argumente, Am stabilit că ne vo vedea astăzi din nou. Am discutat și cu domnul premier, am discutat și cu alți miniștri, vom găsi soluția cea mai bună. Discutăm ca să găsim o soluție. Nu plecăm de la minister până nu ne vedem”, a declarat Predoiu.