Un nou proiect de modificare a ordonanței de urgență care reglementează programul Prima Casă a fost suspus dezbaterii publice pentru 15 zile. Modificările sunt în general de formă, mai puțin de fond. Principala modificare este cea legată de ridicarea interdicției de vânzare a imobilului achiziționat prin acest program.
Proiectul de act normativ aduce o serie de măsuri noi menite să îmbunătățească derularea programului Prima Casă. Așa cum spune unul din bancherii din piață, au fost aduse rezolvări punctuale pentru situații de criză pe care finanțatorii și garantul le-au întâlnit până acum sau le pot întâlni de acum încolo. În afara câtorva detalii care țin de documentația necesară obținerilor de executări silite sau de stabilirea cotelor indivize, actul normativ ridică interdicția ca imobilul achiziționat prin acest program să nu fie înstrăinat timp de cinci ani de proprietar. Măsura a fost luată probabil tot ca urmare a cazurilor reclamate de instituțiile de credit, cazuri în care dintr-un motiv sau altul proprietarul își dorește fie refinanțarea creditului pentru obținerea unei case mai mari sau mai mici, în funcție de evoluția economică a individului, fie nu mai poate achita ratele și banca se vede pusă în imposibilitatea de executa respectivul imobil deoarece exista această interdicție legală de înstrăinare a imobilului achiziționat prin programul Prima Casă. Deși soluții tehnice s-au găsit pentru vânzările făcute în înțelegere cu banca: banii obținuți din vânzare stau într-un cont escrow până la expirarea termenului.
Politică socială sau de ajutorare a pieței de real estate?
Carmen Retegan, președinte Verida Credit, IFN specializat pe credite ipotecare, comentează felul în care staul elimină treptat toate interdicțiile impuse celor care voiau să adere la programul Prima Casă. “Până acum am înțeles: statul ducea o politică socială prin acest program. Acum nu mai avem de-a face neapărat cu o politică socială și nu înțeleg de ce nu pot intra în acest program și alți jucători. Practic, statul ar trebui să se hotărască: derulează un ajutor social pentru tineri sau un program de ajutorare a pieței de real estate?”. Într-adevăr, printre alte interdicții ridicate de guvern sunt și cele referitoare la cei care dețin deja un imobil și pot totuși achiziționa o locuință prin programul Prima Casă.
Dacă până acum puteau apela doar cei care aveau o locuință mică ca suprafață, după noul act normativ un client poate apela la programul Prima Casă și „în cazul în care locuinţa achiziţionată iniţial în cadrul programului este improprie cerinţelor de locuit ale unei persoane sau familii datorită unor vicii ascunse, în condiţiile stabilite în normele de implementare aprobate prin hotărâre a Guvernului”.