Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, modificările aduse la Legea adopției. Astfel, absenţele sub 3 luni de pe teritoriul statului nu mai sunt considerate întreruperi.
S-a schimbat legea adopției. Absențele sub 3 luni din țară nu mai sunt considerate întreruperi
Legea adopției a suferit modificări. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, amendamentele la Legea privind procedura adopției care se referă la continuitatea șederii în România a adoptatorilor.
Conform noilor prevederi, legea se aplică cetățenilor români sau cetățenilor români cu multiplă cetățenie, după caz, care au domiciliul în România și au locuit efectiv și continuu pe teritoriul României în ultimele șase luni anterioare depunerii cererii de atestare.
Se stipulează că întreruperile datorate unor contracte de muncă care implică șederea în afara teritoriului altor state nu pot fi considerate întreruperi.
Absențele determinate de desfășurarea contractelor de muncă nu vor mai fi luate în considerare
Potrivit modificării legii, la stabilirea continuității nu sunt considerate întreruperi:
- absențele temporare care nu depășesc trei luni,
- absențele determinate de desfășurarea activităților specifice sectorului maritim în baza contractelor de muncă ale navigatorilor,
- absențele determinate de șederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenței unor contracte de muncă,
- absențele impuse de derularea unor activități desfășurate în interesul statului român sau ca urmare a unor obligații internaționale asumate de România.
Modificarea a fost adoptată de Parlament la finalul lunii martie, la un an de la votul favorabil al Senatului.
„Fluidizarea procesului nu este realizabilă dacă nu se iau măsuri care să favorizeze creșterea numărului de părinți adoptatori în țara”, arată în cadrul motivării proiectului senatorii și deputații AUR.
Legea are ca scop eliminarea discriminărilor care împiedică adopția
De asemenea, este menționat faptul că timpul petrecut în sistemul de protecție trebuie redus substanțial.
Textul actual prezintă o evidentă discriminare împotriva cetățenilor români cu domiciliul în România care, în vederea desfășurării activităților specifice sectorului maritim, sunt temporar absenți din țară pe o perioadă egală cu cea a absențelor cetățenilor români care lucrează în afara teritoriului României, fie în interesul statului român, fie ca urmare a unor obligații internaționale asumate de România.
Inițiatorii au subliniat că „în scopul stimulării, susținerii și încurajării adopției naționale, se impune eliminarea oricărei forme de discriminare care poate afecta procesul de adopție și care ar putea prejudicia, în primul rând, copiii.”