Ministerul de Interne, condus de Lucian Bode, aduce modificări OUG nr. 70/2020, cea care subordonează operaţional Poliţia Locală faţă de Poliţia Română.

Anunţul făcut miercuri de către Ministerul Afacerilor Interne

Mai exact, proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind subordonarea operaţională a Poliţiei Locale faţă de Poliţia Română a fost adoptat miercuri, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Miercuri, 17 martie, în şedinţa de Guvern a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative”, se arată într-un comunicat al MAI.

Precizări privind modul de operare în localităţile unde s-a instituit carantina zonală

Demersul legislativ este generat de solicitările formulate de structurile asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor din România, cu privire la încetarea subordonării operaţionale a Poliţiei Locale faţă de Poliţia Română, astfel încât poliţiştii locali să îşi reia activităţile reglementate prin lege în sarcina lor.

„Aşadar, prin proiectul de act normativ s-a modificat şi completat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, în sensul reglementării situaţiilor în care conducerea operaţională a Poliţiei Locale este exercitată de către Poliţia Română.

Astfel, prin modificarea art. 50 din OUG. nr. 70/2020, se propune ca Poliţia Română să conducă operaţional, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală care funcţionează în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală potrivit legii, pe durata acesteia”, arată sursa citată.

Totodată, se propune completarea actului normativ cu un nou articol, normă ce urmează să reglementeze posibilitatea ca, pe perioada stării de alertă, prin protocol încheiat între Poliţia Locală sau, după caz, unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială şi inspectoratul de poliţie judeţean/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, să fie stabilită preluarea conducerii operaţionale a Poliţiei Locale de către unitatea teritorială a Poliţiei Române.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin