Apare sistemul ETIAS din 2025

Vize pentru spațiul Schengen. Începând cu anul 2025, toți cei care călătoresc în Uniunea Europeană, inclusiv cetățenii britanici ca urmare a Brexit-ului, vor avea de respectat noi reglementări.

Începând cu anul 2025, cetățenii din afara Uniunii Europene vor trebui să obțină o autorizare de călătorie prin intermediul Sistemului European de Informare și Autorizare de Călătorie (ETIAS), care va deveni obligatoriu.

Acest nou sistem va funcționa într-un mod similar cu autorizația de călătorie electronică utilizată pentru intrarea în Statele Unite, denumită ESTA (Electronic System for Travel Authorization).

Pentru a obține ETIAS, va fi necesară completarea unei cereri online, care include furnizarea informațiilor personale și răspunsuri la întrebări legate de securitate, alături de achitarea unei taxe de 7 euro.

Permisul necesar pentru a intra în zona Schengen (ce cuprinde majoritatea țărilor UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) va fi asociat cu pașaportul călătorului. Acesta va rămâne valabil timp de trei ani sau până la expirarea pașaportului, în funcție de care dintre aceste termene survine prima.

viză Schengen
SURSA FOTO: schengenvisum.info

Vize pentru spațiul Schengen. Există câteva excepții de la această regulă

Vize pentru spațiul Schengen. Minorii sub 18 ani și persoanele de peste 70 de ani vor avea obligația de a solicita autorizația, însă vor fi scutiți de plata taxei.

Flora True, o călătoare britanică aflată în vacanță în Marea Britanie împreună cu partenerul ei și cei doi copii, a comentat pentru „Euronews” că, deși călătoriile cu copiii sunt deja o provocare, acum trebuie să se ocupe și de documente suplimentare.

„Eram o susținătoare convinsă a rămânerii în UE, așa că este doar un alt obstacol pe care trebuie să-l înfruntăm cu toții, pentru a ne simți liberi în Europa. Dar este realitatea a ceea ce s-a întâmplat prin votul privind Brexit-ul, în 2016, presupun.”, continuă True.

Schengen
Schengen/SURSA FOTO: freepik.com

Noul sistem va avea un alt impact asupra turiștilor britanici

Vize pentru spațiul Schengen. Rob Staines, specialist în turism, analizează cum ar putea influența acest nou sistem accesul turiștilor britanici în statele din zona Schengen.

Staines a subliniat că, după ieșirea din Uniunea Europeană, Regatul Unit a fost clasificat ca țară terță, ceea ce a introdus birocrație suplimentară și noi niveluri de complexitate în procesul de călătorie.

„Când am ieșit din Uniunea Europeană, ni s-a cerut să fim considerați o țară terță, iar acest lucru aduce birocrație suplimentară și noi niveluri de complexitate, atunci când vine vorba de călătorii”, subliniază Staines.

Staines a afirmat că, în ansamblu, este complet acceptabil și de înțeles ca Uniunea Europeană să își întărească granițele. Totuși, el a remarcat că acest lucru vine cu un cost.

„Dar cred că, dacă privim lucrurile în ansamblu, este complet acceptabil și de înțeles că UE dorește să-și consolideze propriile granițe. Din păcate, acest lucru are un cost”.

Staines a menționat că anul trecut, mai mult de 17 milioane de britanici au ales să viziteze Spania, și s-au luat măsuri pentru a asigura că acest trend va continua.

Anul viitor, va fi implementată o perioadă de tranziție de șase luni pentru a permite sectorului turismului să se ajusteze la noul sistem ETIAS.