Moise Guran se implică în scandalul iscat între USR și PNL. Acesta le recomandă să "potolească extremiştii din partide" și să se concentreze pe proiecte concrete, într-o luptă corectă.
Moise Guran se implică în scandalul iscat între USR și PNL. Acesta le recomandă să „potolească extremiştii din partide” și să se concentreze pe proiecte concrete, într-o luptă corectă.
„Hai să nu pierdem vremea cu pesedisme și să ne concentrăm pe ceea ce ar trebui să devină primul concurs real de proiecte politice din ultimii ani. Un meci corect, pe chestiuni concrete, nu pe spaime și tîmpenii, din care vor avea cel mai mult de câștigat cetățenii”, scrie Moise Guran într-un editorial pe site-ul său.
„Da, este corect, vom avea probabil primele alegeri prezidențiale în care vom putea alege fără presiunea “răului mai mic.” Îi doresc pesedeului să aibă cât mai mulți candidați la președinție, dar pesedeul este oricum istorie, iar eu, ca alegător, nu mai vreau să-mi fie deturnată opțiunea de vot de o astfel de spaimă, a pesedeului care se va întoarce. Pentru că asta nu mai depinde de ei, depinde de fapt de cei doi candidați de dreapta (și de partidele lor). Dacă oferta lor electorală va fi una bună și atractivă, asta va scoate lumea la vot și nicio spaimă televizată nu mai poate face nimic.
Din același registru, al spaimelor depășite, fac parte și zicerile de tipul “opoziția trebuia să aibă candidat unic pe Iohannis”, sau “pluseriștii sunt niște fasciști (cu varianta sexo-marxiști) care vor răsturnarea ordinii constituționale”. Îhî?! Să muriți voi? Nu o ajunge măi, trei ani în care ați ținut populația într-o bulă a cabalelor tehnocrato-securistice, creând senzația unei realități ficționale, paralele, sau cum mama dracu i-ați mai zis? Nu vă e jenă, nici acum, după ce tot acest construct a fost spart ca o bulă de săpun la alegerile din 26 mai, să o țineți langa cu același refren al securiștilor? Votul neinformat nu este un vot liber și nici votul speriat nu este liber. În calitate de cetățean indecis deocamdată între Barna și Iohannis, vreau un concurs pe bune între cei doi (și între partidele lor), căci nu, nu e adevărată nici aia cu PNL și PSD sunt aceeași mizerie. Nu mai sunt. Au luat oameni (filiala București e un exemplu) pe care useriștii i-au refuzat, iar aceste sloganuri sunt desuete”, mai spune Guran.
Moise le recomandă pentru campanie o luptă corectă, cu dezbateri directe, pe proiecte politice concrete.
„Îi sfătuiesc pe cei doi candidați să facă un joc onest, să-și potolească extremiștii din propriile partide și să accepte cât mai multe dezbateri directe. În același timp, un concurs de proiecte ar trebui să ducă la evitarea unui concurs de frumusețe. Indiferent ce vă spun consultanții (inclusiv cei de ocazie de pe la televizor) despre emoție și alte frizerii, amintiți-vă că televizorul e mort (nu există) pentru generația care va stabili învingătorul, iar acei consultanți chiar nu înțeleg această nouă generație care a provocat energia uriașă și valul ce mătură acum PSD-ul. Eu mă reprezint doar pe mine, dar aceste rânduri reprezintă modul în care eu înțeleg așteptările oamenilor acestei noi generații politice. Vă sfătuiesc să nu-i luați de proști ci să îi luați în serios!”