Nu e întâmplător că am ales pentru azi partea ce se referă la modul în care s-a format decizia lui Ceauşescu de a plăti datoriile externe, în urma negocierilor cu FMI-ul. După cum poate ştiţi, în primăvara lui 1989, România a reuşit să achite toate cele 14 miliarde de dolari datorii externe care făceau în ’83 cam o treime din PIB. Azi sunt mai mici decât atunci.
Se pare că autorităţile române se temeau mai mult de presiunile externe decât de propria populaţie. Probabil că acest lucru era consecinţa modului de desfăşurare a negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. În baza tratatului încheiat pe 15 iunie 1981, FMI a acordat României un împrumut în valoare de 1,3 miliarde de dolari, însă cu condiţia de a încetini ritmul industrializării şi de a creşte alocările pentru agricultură. Acest lucru merită puţină atenţie, pentru că FMI cerea la urma urmei cam acelaşi lucru ca şi CAER în anii ’60, subiect “care a devenit la momentul respectiv cauza unor negocieri dure între echipa lui Dej şi reprezentanţii sovietici, făcând în cele din urmă ca România să adopte o atitudine naţionalistă şi disidentă în cadrul blocului sovietic.”
Detalii pe biziday.ro
