Moise Guran, susține că eroarea prin care ANAF nu a confiscat peste 2 miliarde de euro din prejudicii este una extrem de gravă, însă oamenii nu mai sunt atât de afectați.
„Să nu trecem ușor peste acest „accident”. Practic, ANAF le-a oferit celor prinși de DNA dar încă necondamnați definitiv o fereastră de timp în care să-și ascundă banii”, a scris Guran pe pagina personală de facebook.
„Rămâne doar dizolvarea parlamentului”
Acesta a reamintit că în astfel de situații oamenii preferau să iasă la proteste pentru a cere demisia Guvernului, însă în prezent, lipsa unui Guvern se face simțită.
„Pentru asemenea „întâmplare” am fi stat altădată în stradă și am fi cerut demisia guvernului sau dizolvarea parlamentului, că e vorba de legiuitor.
Acum nu mai avem nici guvern, nici chef de stat în stradă, așa-i? Ar mai rămâne doar dizolvarea parlamentului…”, a adăugat Moise Guran.