Grupul MOL achiziționează prin intermediul Slovnaft, 16 stații de servicii operate în prezent sub brandul Lukoil în Slovacia și, de asemenea, cumpără compania care operează restaurantele Marche din Ungaria, în conformitate cu strategia sa pe termen lung pe segmentul consumer services.
Grupul MOL anunţă achiziţia a 100% din Normbenz Slovakia s.r.o. de la Normeston Group Cyprus Limited de către Slovnaft (prin vânzare de acţiuni) constând în 16 staţii de servicii Lukoil în Slovacia. MOL a încheiat o tranzacţie şi cu Marché International AG în vederea achiziţionării companiei care operează 9 restaurante în Ungaria sub marca Marché.
Acordurile se încadrează în strategia actualizată pe termen lung “SHAPE TOMORROW” 2030+ a Grupului care pune un accent deosebit pe dezvoltarea segmentului Consumer Services.
„Continua dezvoltare a ofertelor de produse alimentare şi nealimentare din staţiile de servicii, precum şi extinderea reţelei fac parte din strategia noastră actualizată şi ne susţin obiectivul de a deveni lider regional în sectorul vânzării de Retail a carburanților şi al cumpărăturilor de zi cu zi. În acest sens, suntem şi mai hotărâţi să identificăm noi oportunităţi. Adăugarea celor 16 staţii de servicii Lukoil în Slovacia ne dă ocazia să ne extindem prezenţa în această ţară şi să introducem conceptul Fresh Corner în noile staţii Slovnaft. Achiziţia companiei care operează restaurantele Marché în Ungaria creează noi perspective şi pentru MOL, deoarece poate completa oferta gastro şi poate ajunge la un public mai larg cu serviciile sale din Retail.”- a declarat Réter Ratatics, Vicepreşedinte Executiv pentru Segmentul Consumer Services al Grupului MOL.
Cele 16 stații Lukoil completează reţeaua Slovnaft din Slovacia
Achiziţionarea a 100% din Normbenz Slovakia s.r.o. constă în 16 benzinării Lukoil în Slovacia, cu o acoperire naţională. Staţiile completează perfect reţeaua Slovnaft din ţară, formată în prezent din 254 staţii de servicii. Reţeaua va continua să funcţioneze sub marca Slovnaft. Slovnaft intenţionează să introducă şi conceptul Fresh Corner după preluare, cu produse gastro de cea mai bună calitate şi alte servicii care fac deja parte din oferta comercializată prin reţeaua Slovnaft. Tranzacţia urmează să fie aprobată de către Oficiul Antimonopol, autoritatea de concurenţă din Republica Slovacia („AMO”).
Şapte dintre cele nouă restaurante achiziţionate de la Marché International erau parte integrantă a staţiilor de servicii MOL de mai bine de 10 ani. Datorită conceptului de prospeţime şi preparare à la minute, restaurantele şi angajaţii acestora oferă calitate premium pe piaţa europeană. De-a lungul anilor, MOL a dobândit experienţă şi expertiză regională, ceea ce îi permite companiei să opereze acum restaurante în regim de activitate proprie, cu intenţia de a le include în conceptul Fresh Corner. Achiziţia este supusă aprobării Autorităţii de Concurenţă din Ungaria („GVH”).
Lanţul Fresh Corner cuprinde în prezent 955 de unități, iar conceptul a contribuit considerabil la rezultatul record înregistrat de segmentul Consumer Services în 2020 – generând o creştere cu 510 milioane USD a rezultatului EBITDA al Grupului.