MOL îşi propune să evalueze nevoile populaţiei în ceea ce priveşte colectarea uleiului alimentar uzat. În oraşele selectate, compania va amplasa recipiente special concepute, cu ajutorul companiei Biofilter România. ”Colectarea şi reciclarea uleiului alimentar uzat pentru a fi transformat în biocombustibil reduce atât emisiile de dioxid de carbon, cât şi poluarea apelor, în cazul în care aceste substanţe ar ajunge în mod necontrolat în mediul înconjurător”, spune Kinga Daradics, CEO MOL România.
Uleiul alimentar uzat, odată ajuns în sistemul de canalizare şi/sau în gunoi, constituie un element nociv, întrucât depunerea acestuia pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări ale conductelor, iar în cazul în care este aruncat împreună cu gunoiul menajer, acesta apare ulterior la locul de depozitare a deşeurilor sub forma unei substanţe greu degradabile. Atunci când uleiul prăjit este deversat din neglijenţă sau intenţionat în apele naturale, efectele sunt dezastruoase – plutind pe suprafaţa apei în lacuri sau râuri, uleiul uzat împiedică transferul de oxigen, distrugând vietăţile aflate în apă. O singură picătură de ulei alimentar uzat poate polua chiar şi o mie de litri de apă naturală.
”Anual, în România se consumă de către populaţie aproximativ 260 de mii de tone de ulei alimentar, ceea ce înseamnă aproximativ 13 litri de ulei de persoană. De cele mai multe ori, problema gestionării uleiului prăjit, rezultat pe parcursul utilizării, este rezolvată doar în cazul restaurantelor, unde transportul şi prelucrarea deşeurilor se desfăşoară într-un mod organizat, stabilit prin lege. Colectarea uleiului alimentar uzat de la populaţie se realizează doar într-un procent foarte mic”, subliniază László Potozky, preşedintele Fundaţiei pentru Parteneriat, partenerul programului.
Persoanele care vor înmâna la punctele de colectare din benzinăriile MOL cel puţin un litru de ulei alimentar uzat vor primi un cadou. Procedura de predare este foarte simplă: uleiul colectat într-un recipient trebuie predat personalului din staţia respectivă. Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Biofilter România, care asigură transportul şi predarea cantității colectate la un operator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producție. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină).
MOL România colectează uleiul alimentar uzat
2 august 2012, 12:08
Ultima modificare în 2 august 2012, 15:08
MOL România este prima reţea de benzinării care iniţiază un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului și la educaţia civică privind acest subiect. Programul va fi implementat în 30 de benzinării MOL din țară.
Etichete: colectare,
mol,
ulei
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook