Moldova: Ce avere are Elena Cazacov, șefa interimară a Procuraturii Anticorupție? A fost pusă în funcție vineri, 15 octombrie

Sursa: Dreamstime

Vineri, Procurorul General interimar Dumitru Robu a dat un ordin prin care procurorul Elena Cazacov este noua șefă interimară a Procuraturii Anticorupție. Aceasta și-a început cariera de procuror în 2010, în cadrul Procuraturii Generale.

Ce avere are Elena Cazacov, șefa interimară a Procuraturii Anticorupție? A fost pusă în funcție vineri, 15 octombrie

Presa din Republica Moldova notează că noua șefă interimară a Procuratorii Anticorupție, Elena Cazacov, a obținut un salariu de peste 311.786 de lei de la Procuratura Anticorupție, citând declarația sa de avere depusă la finalul lunii martie 2020.

Potrivit aceeași declarașie de avere, Elena Cazacov deține un apartament cu suprafața de 71,5 m.p. în valoare de 455.502 lei, dobândit în anul 2015 printr-un contract de vânzare-cumpărare. În 2013, aceasta a cumpărat o mașină Skoda Fabia în valoare de 21.892 lei.

Noua șefă interimară a Procuraturii Anticorupție a obținut suma de 43.000 de lei din vânzarea unui autoturism marca Hyundai.

Declarația de avere mai arată că aceasta deține și un automobil marca KIA, dobândit în 2020. Pentru acesta, Elena Cazacov a scos din buzunar suma de 9.367 de euro.

Indemnizații

La capitolul indemnizații, Elena Cazacov a declarat că a obținut suma de 16.000 de lei pe parcusul anului 2020 de la Ministerul Finanțelor și suma de 19.000 de lei de la CNAS.

Elena Cazacov a fost numită în calitate procuror-șef interimar a Procuraturii Anticorupție vineri, 15 octombrie. Elena Cazacov și-a început cariera de procuroră în 2010, în cadrul Procuraturii Generale.

În anul 2013, Elena Cazacov a fost numită în funcția de procuroră în cadrul Secţiei combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale, iar în 2018 a fost transferată în funcția de procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție, scrie realitatea.md.