Moldova, în cădere liberă: Scădere cu 26% a producţiei industriale

Efectele crizei economice în spaţiul ex-sovietic sunt de-a dreptul dramatice, potrivit ultimelor date oficiale publicate astăzi, una dintre ţările cele mai afectate fiind Republica Moldova. Astfel, potrivit unui raport al Comitetului de Statistică al ţărilor CSI (Comunitatea Statelor Independente constituită din fostele republici sovietice - n.red) publicat astăzi şi preluat de Infotag, în perioada ianuarie-aprilie 2009 indicele producţiei industriale a scăzut cu 16 procente compa

Efectele crizei economice în spaţiul ex-sovietic sunt de-a dreptul dramatice, potrivit ultimelor date oficiale publicate astăzi, una dintre ţările cele mai afectate fiind Republica Moldova.

Astfel, potrivit unui raport al Comitetului de Statistică al ţărilor CSI (Comunitatea Statelor Independente constituită din fostele republici sovietice – n.red) publicat astăzi şi preluat de Infotag, în perioada ianuarie-aprilie 2009 indicele producţiei industriale a scăzut cu 16 procente comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu o scădere de aproape 26 de procente, respectiv 25,7%, Republica Moldova este depăşită doar de Ucraina (- 31%).

Urmează, în ordine, Kirghistan (- 25,6%), Rusia (-14%), Tadjikistan (-11,9%), Armenia (-11,1%) şi Belarus (-4,8%).

A existat şi o excepţie care nu a făcut altceva decât să întărească regula, respectiv Azerbaidjan unde, în perioada menţionată, indicele producţiei industriale a crescut cu 0,5%.

Datele despre Georgia şi Uzbekistan nu sunt prezentate în comunicatul Comitetului de Statistică al ţărilor CSI.

Situaţia economică din Moldova este complicată şi de situaţia politică fapt care a determinat Fondul Monetar Internaţional să amâne decizia privind acordarea unui sprijin financiar „până după alegerile anticipate şi instaurarea unui nou guvern”.

SURSA: Infotag (Republica Moldova)

DETALII:
Citeşte şi Negocierile FMI cu Moldova, amânate până în toamnă.