Moldova strânge rândurile împotriva PSD. Planul pus la cale pentru a strica manifestația social-democraților

PSD va organiza un mega miting în data de 9 mai, la Iași, chiar de ziua Europei. Social-democrații au mai trecut de curând printr-o experiență negativă în capitala Moldovei, iar de 9 mai lucrurile se anunță și mai tensionate.

Surse PSD au declarat pentru Adevărul că liderii județeni cer organizațiilor locale să aducă oameni la miting cu autocarele, transportul fiind asigurat de organizația județeană. Astfel, dintr-o comună de 3000 de locuitori, trebuie să vină  la miting cel puțin 120 de simpatizanți social-democrați. Toate acestea pentru ca mitingul să-și atingă obiectivul și anume strângerea laolaltă a cel puțin 40.000 de simpatizanți PSD.

Nici cealaltă parte a baricadei nu stă degeaba. Organizația civică Reset Iaşi a organizat ieri un eveniment public, invitându-i pe ieșeni să îl întâmpine pe Liviu Dragnea la miting şi să „apere oraşul şi Moldova”.

„După actul ratat din 20 aprilie şi umilinţa aplicată de ieşeni, PSD vine cu întăriri şi noi discursuri în ritm de fanfară. A hotărât să confişte Ziua Europei, o zi în care românii sărbătoresc adevăratele valori pe care se fondează aceasta: democraţie, libertate de exprimare şi stat de drept. Vino să îi spunem că vremea lui a trecut. Ne apărăm oraşul şi Moldova!”, e mesajul organizaţiei Reset, care a numit acţiunea Euro.Pa. Peste 1.000 de persoane s-au arătat interesate de acest eveniment, în doar câteva ore de la publicarea sa.

Şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că mitingul de la Iaşi are ca scop „sărbătorirea Zilei Europei”.

„Invităm pe toată lumea alături de noi. Şi primarul, şi pe #rezist. Au fost invitaţi mai mulţi lideri ai partidului, dar şi europarlamentari”, ne-a spus Maricel Popa. Întrebat dacă la miting a fost invitat şi Liviu Dragnea, Popa a confirmat, refuzând însă să precizeze dacă liderul PSD a dat sau nu curs invitaţiei.