În urmă cu un an, Simona Halep a avut parte de unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei, la Beijing. În capitala Chinei a devenit în premieră lider mondial, după ce a reuşit să le învingă pe Maria Sharapova şi Jelena Ostapenko, jucătoare în faţa cărora pierduse două finale la Roland Garros. Anul acesta însă, Halep a abandonat după doar 32 de minute de joc, în faţa locului 113 mondial, din cauza durerilor de spate.
Simona Halep: „Tot corpul îmi era încordat şi nu am putut juca. M-am oprit pentru că simţeam că se agravează dacă continui. Am simţit de la începutul meciului şi chiar înainte, la antrenamente, durerea nu m-a lăsat deloc.”
Medicii spun că astfel de dureri pot ascunde probleme grave şi pot chiar să pună capăt carierei unui sportiv.
Mihai Merca – kinetoterapeut: „Apar dureri, paralizii temporare ale picioarelor, dureri de spate, blocaje. Aceste dureri de spate pot interveni în urma unor supra antrenamente sau accidentări”.