CFR Călători prezintă miercuri, în Gara Băneasa, mai multe tipuri de vagoane modernizate la întreprinderile de profil din România. Vagoanele modernizate au fost deja introduse introduse în compunerea trenurilor de călători.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători (CFR Călători) prezintă miercuri, în Gara Băneasa, cinci tipuri de vagoane modernizate la întreprinderile de profil din România.
„Cele 5 tipuri de vagoane fac parte dintr-un număr de 54 de vagoane modernizate în anul 2019, la întreprinderile de profil din România, prin programul investiţional derulat în regim propriu de către CFR Călători. Aceste vagoane au fost introduse în compunerea trenurilor de călători şi contribuie la creşterea capacităţii de preluare a traficului de pasageri cu peste 3300 de locuri, precum şi a condiţiilor de călătorie oferite”, subliniază reprezentanţii companiei.
La evenimentul de prezentare sunt invitaţi reprezentanţi mass-media şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, CNCF CFR SA, Autorităţii Feroviare Române, Autorităţii pentru Reformă Feroviară, CFR Marfă şi ai întreprinderilor reparatoare de profil.