Premierul grec Costas Karamanlis şi preşedintele cipriot Dimitris Christofias au lansat o declaraţie comună cu ocazia vizitei şefului de guvern grec la Nicosia, prin care îşi manifestă sprijinul necondiţionat pentru admiterea Turciei în Uniunea Europeană.
Reprezentanţii celor două state au spus că totuşi, integrarea depinde de îndeplinirea condiţiilor impuse de Comisia Europeană. Această poziţie include în fapt şi recunoaşterea de către Turcia a Republicii Cipru, una dintre condiţii fiind bunele relaţii cu toate statele membre.
Declaraţia este o surpriză plăcută pentru Turcia, care se aştepta ca opozanţii intenţiilor sale europene să fie tocmai Grecia şi Cipru. Între Grecia şi Turcia, divergenţele sunt deja de ordin istoric, în prezent situaţia fiind agitată mai mult de naţionalişti din ambele părţi. Între Turcia şi Cipru în schimb, problemele sunt de actualitate. Turcia nu recunoaşte Cipru, considerând că adevăratul stat cipriot este Republica Turcă a Ciprului de Nord, stat caruia doar Turcia îi recunoşte independenţa. Ankara se referă la Cipru ca la „Administraţia ciprioţilor greci asupra Ciprului de Sud”. De altfel, această chestiune este un impediment major în calea admiterii Turciei, deoarece nu permite vaselor şi aeronavelor cipriote să intre în porturile şi aeroporturile sale.