Moment istoric în România. 960 de români au fost vaccinați azi. Ce efecte adverse au avut

vaccinare seringa

SURSA FOTO: Pexels.com

Moment istoric în România. Aproape 1.000 de români s-au vaccinat în prima zi a campaniei de vaccinare anti-covid. Cum s-au desfășurat lucrurile și ce efecte adverse au avut?

Astăzi, 27 decembrie ac, a început campania de vaccinare în România. Debutul campaniei a fost marcat în această dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ din capitală.

Prima persoană vaccinată a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, acțiunile au continuat și la nivel național, iar în acest moment (27 decembrie, ora 18.00), numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri este de 960.

În ceea ce privește eventualele efecte adverse, până în prezent, persoanele vaccinate duminică, nu au înregistrat efecte adverse.

Vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, din prima tranșă de vaccinuri livrate în data de 25 decembrie, continuă luni (28 decembrie) și marți (29 decembrie).

Reacția primului medic vaccinat anti-covid

Mihaela Anghel a fost primul român vaccinat anti-covid. Acesta a povestit că vaccinul nu a fost deloc dureros și i-a invitat și pe români să se vaccineze.

„Este începutul sfârșitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată.

„Nu a durut, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut”, a spus asistenta, care a recomandat românilor „să deschidă bine ochii și să se vaccineze pentru a scăpa de această greutate”.

Ea a mai spus că nu a stat deloc pe gânduri și a decis să se vaccineze imediat ce a aflat că există vaccin anti-Covid și de asemenea, a mai precizat că dimineață, înainte de vaccinare, s-a gândit doar că „în scurt timp vom scăpa de această problemă și vom fi din nou fericiți”.