„România este pe drumul de a deveni un hub pentru Europa de Est, pentru Balcani. Beneficiem de cote de consum ridicate, iar pentru retaileri am devenit a doua piaţă ca mărime după Polonia“, a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Department în cadrul JLL Romania.
Potrivit acestuia, în ultima perioadă au revenit cererile pentru spaţii de producţie. El a dat exemplul grupului Bosch care a cumpărat un teren la Simeria unde va construi o fabrică de maşini de spălat de peste 20 mil. euro. Producătorii care analizează potenţialul unei pieţe înainte de deschiderea unei noi fabrici au început să pună România în comparaţie cu Mexic, nu doar cu ţările din Europa Centrală şi de Est, spune Bănică. „Este adevărat că există probleme cu forţa de muncă, dar este o problemă în toată Europa. Nu se mai găseşte forţă de muncă pentru salariul minim pe economie, chiar dacă a fost mărit“, menţionează brokerul.
În România există în acest moment 3,75 mil. mp de spaţii logistice şi industriale, din care 1,85 mil. mp sunt grupate în jurul Bucureştiului. Această suprafaţă este echivalentul unei densităţi de 195 mp la mia de locuitori, comparativ cu 300 mp la mia de locuitori, cât este media Europei Centrale şi de Est.
Aproximativ 75% din stocul de spaţii industriale este situat pe Autostrada A1, ieşirea de Vest. Pentru acest an se aşteaptă livrarea a încă 550.000 mp de spaţii noi. Astăzi sunt în construcţie peste 300.000 mp de depozite.