Vedeta de televiziune Teo Trandafir este mereu veselă și pusă pe glume, dar puțini știu că a trecut prin momente foarte grele, totul din cauza problemelor de sănătate. Vedeta a suferit o intervenție chirurgicală în urmă cu mulți ani.
Teo Trandafir a trecut prin momente foarte grele
Celebra prezentatoare a suferit foarte mult din cauza unor complicații provocate de pancreatită și de o infecție abdominală.
Teo a fost internată la Spitalul Elias din București, însă la doar șase zile a fost transferată în străinătate cu un avion privat. La o clinică din Viena, din cauză că starea sa de sănătate s-a agravat, a fost supusă unei intervenții chirurgicale complicate.
„Cred că oamenii când mor nu regretă momentul. E fabulos să mori, iar coma este o aventură. Mie mi-a fost cel mai simplu pentru că eu nu am fost acolo. Îmi aduc aminte umbra, fețe, îmi aduc aminte că mă duceau la raze cu pat cu tot și că spuneau că nu o să fie bine, în germană.
M-am trezit în tot felul de locuri, adică m-am plimbat în grădini. Strângeam copilul în brațe și urlam dacă vedeai din exterior, dar dinăuntru eu transmiteam, eu vorbeam cu ea. Ea mă ținea în brațe și-mi spunea că totul e OK și că o sa fie bine”, a mărturisit Teo Trandafir în urmă cu foarte mult timp.
Moment emoționant atunci când și-a revăzut fiica
Vedeta a vorbit și de momentul emoționant când și-a revăzut fiica după intervenția chirurgicală prin care trecuse. Teo Trandafir a mărturisit că de fericire strângea copilul în brațe și urla și fiica ei o liniștea spunând că „totul o să fie bine”.
„Ea a fost extraordinar de surprinsă când am venit. Ea aștepta să vină fotograful. Era să sperii copilul când am ajuns. Strângeam copilul în brațe și urlam. Ea mă ținea în brațe și îmi spunea că totul o să fie bine”, a mai spus Teo Trandafir.
În prezent, emisiunea prezentată de Teo Trandafir, „Teo Show”, este în vacanță, urmând să revină pe micul ecran din toamnă într-o formă fresh şi cu multe surprize pentru telespectatori.