Este și cazul cântăreței de muzică populară Saveta Bogdan, în vârstă de 75 de ani. Artista a avut un adevărat șoc atunci când și-a primit factura la gaze și a văzut ce sumă trebuie să plătească. Chiar dacă nu este foarte cald în casă, ea mărturisește că acum trebuie să economisească mai mult și e nevoită chiar să stea cu haine groase pe ea în casă. Ea a mărturisit că atunci când a văzut suma pe care trebuie să o plătească nu i-a venit să creadă.

Suma de pe factură a fost un șoc pentru ea

Aceasta a mărturisit că pentru a se încălzi a fost nevoită să folosească un calorifer electric și încearcă să economisească cât mai mult îmbrăcându-se foarte gros.

„Mi-a venit 800 de lei. Căldura nu este cum trebuie, iar eu am băgat în priză un calorifer electric. În baie e foarte frig de nu poți să te speli. Mi-a venit 800 de lei, aici am 600 de lei, dar eu am fost plecată și în America. Am fost acolo, am făcut în scris, aștept rezultatul”, a mărturisit Saveta Bogdan la Antena Stars.

Având în vedere că în ultima perioadă nu prea a avut spectacole, artista spune că s-a descurcat destul de greu din punct de vedere financiar. De altfel, Saveta Bogdan se gândește serios să plece din țară și să meargă în America alături de fiica ei.

„Noi nu avem cântări, am avut de Sărbători, am avut de Crăciun și săptămâna trecută. Fata mi-a zis că dacă n-oi avea că îmi trimite ea. Acum mai am banii pe care i-am luat de Revelion. Sunt vremuri destul de grele, sperăm să ne descurcăm cumva”, a mai spus Saveta Bogdan.

Nici alte vedete nu o duc mai ușor

Saveta Bogdan nu este singura care se plânge de facturile primite în această perioadă. La rândul său, Mihai Trăistariu este revoltat după ce a aflat că are de plată u factură de aproape 2.400 de lei.

„Eu am o școală de muzică de opt ani, iar de doi ani am cumpărat, cu împrumut la bancă, o clădire pentru a câștiga mai mulți bani. Factura, anul trecut, nu a trecut de 700 de lei, factura la gaz, în cea mai geroasă lună. Iar în decembrie, luna trecută, 2.380! Evident că am înghețat! Sunt câteva încăperi, câteva camere.

Dar repet, pe același ger, anul trecut, dădeam 700 de lei maximum. La gaz este factura. Am dat telefoane către ei, să-mi explice, m-au purtat de la un telefon la altul, cum fac ei, ca să scape de noi. Nu am abandonat ideea, dar nu găsesc soluții, nici nu prea văd, sincer”, a spus Mihai Trăistariu, vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Nici Oana Roman nu o duce mai bine. Aceasta mărturisește că i s-a dublat factura la gaze naturale în ultima perioadă și se plânge că are de plătit în jur de 1.500 de lei doar pentru gaze. Vedeta a spus că are un contract nou și nu a ştiut exact ce urma să se întâmple.