Cei propuși pentru eliminare
Cei trei propuși spre eliminare sunt: Elena Ionescu, Ruby și Lino Golden. Concurentul care părăsește emisiunea va fi cel mai puțin votat de către public. Numărul la care pot vota 1230, iar tariful fiecărui SMS este de 1.19 euro (TVA inclus), potrivit playtech.ro
Elena Ionescu este una dintre cele mai de succes cântărețe de la noi. Artista a devenit cunoscută încă de la o vârstă fragedă, având numai șase ani când a pășit pentru prima dată pe o scenă. Este licențiată în Jurnalism și absolvit Școala Populară de Artă, Secția Canto și Teatru. În 2006 a devenit pentru zece ani vocea formației Mandinga. După despărțirea de Mandinga, Elena Ionescu și-a continuat cariera solo. A devenit mamă în august 2018 și a trecut printr-un divorț la scurt timp după ce a născut.
„Curiozitatea, o anumită doză de teribilism și dorința de a-mi testa limitele m-au determinat să intru în aceasta încercare. Sunt optimistă și abia astept să văd ce îmi rezerva viitorul în Republica Dominicană”, declarat aceasta despre înscrierea în concurs.
Radu Cârstea (Lino Golden) este un foarte tânăr brașovean care, numai 22 de ani, deja a cunoscut celebritatea. Însă traseul său muzical începea la vârsta de șase ani, când a descoperit violoncelul, a continuat apoi cu lecțiile de pian și a culminat, la 13 ani, cu apetența pentru muzică rap, gen muzical pentru care a scris numeroase piese.
„Abia aștept să plec! Cred că mă voi descurca, cu toate că îmi imaginez că nu va fi deloc ușor. Partea foarte bună e că o să mă subțiez. Sunt optimist; cred că îmi vor veni multe versuri în minte, Survivor România poate fi o sursă de inspirație”, a spus Radu Cârstea despre participarea sa în reality show.
Ana Claudia Grigore (Ruby) este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din Romania. Aceasta a lansat o serie de piese de succes și a susținut zeci de concerte internationale.
„Sunt hotărâtă, ambițioasă, mă bazez mult pe descărcarea de adrenalină și pe faptul că îmi place să îmi duc misiunile la bun sfârșit. Pentru orice recompensa, oricât de mică, va merită să lupt din toate puterile. Sunt convinsă că psihicul mă va ajută cel mai mult în această incercare”, spune Ruby despre calitățile pe care mizează în competiție.