«Liderii politici ai Europei de Est sunt marii absenţi ai dezbaterilor internaţionale pe tema efectelor crizei financiare.»

Săptămâna trecută a fost formulat un argument foarte convingător şi coerent în sprijinul unui plan de ajutorare a ţărilor din Europa de Est, de către suratele din Vest. Ideea centrală era că vest-europenii au beneficiat prea mult de progresul esticilor pentru a-şi permite să-i lase cu ochii în soare pe timp de criză – asta fără a se face vinovaţi de cinism.

Până aici, toate bune şi frumoase. Argumentul în cauză are însă un neajuns fundamental: autorii. Nu este vorba de şefi de stat şi/sau de guvern ai ţărilor din fostul lagăr comunist. Cei care au scris textul cu pricina sunt foştii mei colegi, jurnaliştii de la Financial Times. Ca dovadă a importanţei pe care ziarul o acordă sănătăţii economice a Europei de Est avem nu numai publicarea acestei poziţii oficiale a cotidianului în favoarea unui plan de sprijin.

Pe lângă acel editorial, FT a mai publicat şi un articol pe aceeaşi temă la prestigioasa şi influenta rubrică Lex, precum şi un alt editorial scris de un invitat, nimeni altul decât preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Simplu spus, FT bate o tobă mare – şi o bate tare – pe tema asta.

Întrebarea care se impune este de ce e situaţia economică a ţărilor din Europa de Est luată mai în serios de un ziar cu pagini de culoare roz efeminat decât de către oficialii aceloraşi ţări, pe care alegătorii i-au votat tocmai pentru ocazii ca asta?

Această întrebare se impune deoarece, cu puţine şi timide excepţii, liderii politici ai Europei de Est sunt marii absenţi ai dezbaterilor internaţionale pe tema efectelor crizei financiare. De la G8 la alte grupuleţe mai mici, mai toate organizaţiile regionale au convenit întruniri şi au elaborat poziţii care transcend graniţe şi interese naţionale. În cazul Europei de Est, aceste eforturi au fost făcute de bănci private şi de… Financial Times.

Dacă ne luăm după exemplul României, am putea specula că absenţa unei poziţii regionale la nivelul Europei de Est se datorează lipsei de coerenţă la nivel naţional. De la preluarea puterii, actuala coaliţie a cochetat cu ideea unui eventual împrumut de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Uniunea Europeană, preşedintele Băsescu şi-a exprimat câteva poziţii, şi… atât.

Prin vecini avem exemplul Ungariei şi al Ucrainei, care s-au aruncat în poala FMI cât de repede au putut, fiindcă nu au avut de ales. În rest, avem parte de tăgăduieli şi tergiversări. În cazul ţărilor balcanice, la o conferinţă din Viena de acum două săptămâni, câţiva oficiali din ţările fostei Iugoslavii – şi nu numai – au creat impresia evidentă că habar nu au ce li se întâmplă, deşi criza e în toi.

Este prea devreme ca să ştim exact consecinţele actualei cri­ze financiare. Ştim însă, dincolo de orice îndoială, că ea este de natură internaţională, că vechile mecanisme de reacţie nu sunt adecvate, că reflexul „fiecare pentru el” nu are cum să dea roade. Pentru Europa de Est, a sosit momentul ca liderii politici să nu mai lase băncile private sau ziarele să argumenteze de ce regiunea merită sprijinită. Degeaba ne-am revoltat acum douăzeci de ani pentru a ne lua soarta în propriile mâini, dacă nu o facem cu adevărat.