UPDATE4. Constructorii interesaţi de proiectul Comarnic-Braşov sunt:
1.Asocierea formată din Vinci (Franţa)- Aktor (Grecia) – Strabag (Austria)
2.Grupul UMB Spedition-Tehnostrade (România)
3.IMPREGILO S.p.A. (Italia)
4.şi o firmă din China

Vinci împreună cu Aktor a fost ales şi în anul 2009 să construiască tronsonul Comarnic-Braşov, dar înainte cu puţin timp de semnarea contractului înţelegerea cu statul român a picat. Atunci acest tronson urma să fie construit în parteneriat public-privat. Contractul era pe atunci estimat la 4,7 miliarde de euro.

UPDATE 3 13:40 Potrivit unor surse din cadrul CNADNR, au fost depuse 4 oferte la preselecţia organizată pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.

Printre ofertanţi se află şi companii din România.

UPDATE2 13:02 Surse guvernamentale citate de mediafax.ro susţin că guvernul intenţionează să aducă modificări regimului actual al concesiunii de autostrăzi, astfel încâtconcesionarul să poată primi bani de la buget în situaţia în care nu-şi recuperează investiţia din taxa de autostradă.
"Guvernul va discuta o soluţie legislativă în ceea ce priveşte concesiunea. Concesiunea se face din banii investitorilor, cu taxă pe autostrăzi, însă statul român trebuie să se oblige că plăteşte diferenţa între ceea ce au calculat investitorii că trebuie să obţină ca şi încasări şi ceea ce eventual nu încasează. Altfel, nu vrea nimeni să facă concesiune, iar astăzi vrem proiectul Comarnic-Braşov, apoi va fi Piteşti-Craiova", au afirmat sursele, citate de mediafax.ro.
Potrivit acestora, procedura va fi negociată cu investitorii, inclusiv cuantumul investiţiei recuperate şi perioada de amortizare.

UPDATE 12:42
Premierul Victor Ponta a declarat că există ofertanţi pentru acest proiect, dar nu a precizat numărul ofertelor primite de CNADNR până la termenul limită.

Conform anunţului postat de CNADNR, la ora 12, urma să fie deschise şi analizate plicurile depuse.

Capital te va ţine la curent cu noutăţile despre unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură.

Potrivit gândul.info, premierul a declarat că "s-au depus oferte, e primul pas. Aici avem de spart un tabu – faptul că niciodată nu s-a încheiat un contract prin concesiune pentru o autostradă. Doar din resurse bugetare nu vom reuşi să spargerea această barieră". Conform sursei citate, Ponta a anunţat dinainte de a se cunoaşte câştigătorul că sectorul de autostradă concesionat va fi taxat. "Cei care fac această concesiune vor pune barieră şi vor pune taxă".

Astăzi, la ora 11, a expirat termenul până la care constructorii s-au putut înscrie în cursă pentru unul dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură din România. Ofertele urmau să fie deschise la ora 12, dar până la declararea unui câştigător este cale lungă.

Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri, îşi aşteaptă peţitorii. Acest proiect este primul care se va face prin concesiune, adică pe banii constructorului.

Pe scurt, prin contractul de concesiune, cel care va prelua acest proiect va trebui să parcurgă mai mulţi paşi:

  • să obţină finanţarea pentru realizarea construcţiei
  • să proiecteze şi să elaboreze documentaţia necesară obţinerii autorizaţiilor şi avizelor pentru execuţia lucrărilor
  • să realizeze lucrările de construcţie a tronsonului
  • să opereze şi să întreţină cei 58 de kilometri de autostradă.

Procedurile de mai sus necesită un interval de timp destul de mare, aşa cum am menţionat şi în articolul publicat la începutul acestui an: Pariul anului 2013 – Autostrăzile private. Conform specialiştilor din domeniu consultaţi de Capital, lucrările pe şantier ar putea începe abia în a doua parte a anului viitor, în cazul în care nu apar alte probleme – contestaţii, avize, expropriei etc.

Doar până la selectarea câştigătorului mai sunt de parcurs câteva etape, dintre care enumerăm câteva: preselecţia candidaţilor, desfăşurarea dialogului între părţi, depunerea ofertelor finale, evaluarea acestora şi desemnarea ofertantului câştigător.

Date tehnice

Conform anunţului publicat de CNADNR, tronsonul de autostradă va avea o lungime de 58 de kilometri. Pe cei 58 de kilometri vor exista 53 de poduri şi viaducte şi nu mai puţin de 18 tuneluri cu o lungime totală de 2,89 de kilometri. Valoarea estimată de reprezentanţii CNADNR, menţionată în anunţ, este de 5,32 miliarde de lei fără TVA, adică 6,6 miliarde de lei cu TVA (25,3 milioane de euro/km).

Tronsonul va fi împărţit în două secţiuni: Comarnic-Predeal şi Predeal – Cristian (Braşov).

Prima secţiune va avea o lungime totală de 36,2 km şi va avea următoarele caracteristici:
• Parte carosabila 2 x (2 x 3,50 m)
• Benzi de încadrare 4 x 0,25 m
• Benzi de urgenta 2 x 2,50 m
• Acostamente din pamânt 2 x 0,50 m
• Spatii parapet 2 x 0,75 m
• Zona mediana (impermeabila) 2,50 m
• Poduri si viaducte pe autostrada 35
Tuneluri 18 (2.890m lungime totala)

Secţiunea B are o lungime de 21,8 km şi este la rândul ei împărţită în două:
B1. Predeal-Râsnov:
• Parte carosabila 2 x (2 x 3,50 m)
• Benzi de încadrare 4 x 0,25 m
• Benzi de urgenta 2 x 2,50 m
• Acostamente din pamânt 2 x 0,50 m
• Spatii parapet 2 x 0,75 m
• Zona mediana (impermeabila) 2,50 m

şi
 
B2. Râsnov-Cristian:
• Parte carosabila 2 x (2 x 3,750 m)
• Benzi de încadrare 4 x 0,50 m
• Benzi de urgenta 2 x 2,50 m
• Acostamente din pamânt 2 x 0,50 m
• Spatii parapet 2 x 0,75 m
• Zona mediana (impermeabila) 3,00 m Total traseu
• Poduri si viaducte pe autostrada 18

Rămâi pe capital.ro pentru a afla câte oferte vor fi depuse şi cine sunt constructorii interesaţi de autostrada Comarnic-Braşov.