Momentul adevărului pentru ANAF

Mircea COȘEA, profesor în Economie

Episodul descinderii ANAF la sediul Antenelor a reprezentat unul dintre cele mai zbuciumate momente ale politicii și societății românești de la venirea guvernului tehnocrat. S-au aprins vechi rivalități din politică și mass media, s-au rostit cuvântări înflăcărate în Senat, l-au părăsit internauții pe președintele Iohannis și i-a prilejuit domnului Băsescu ocazia de a mai ieși la televizor.

   Apariția în prim planul evenimentelor a ANAF ne-a dat ocazia unei mai ample viziuni asupra activității sale, încercând să înțelegem dacă actuala organizare și funcționare a acesteia corespunde rolului pe care îl are într-o economie bazată pe democrație economică și liberă concurență . Ar fi multe lucruri de spus și de comentat referitor la episodul evacuării Antenelor dar, din punctul meu de vedere, important este tocmai faptul că asistăm la un  moment al adevărului pentru ceea ce este și ceea ce face ANAF-ul în România secolului XXI, țară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Subliniez contextul istoric și geopolitic în care activează această instituție deoarece, după părerea mea, elemente de arbitrar și anacronism sunt evidente.

  În documentul oficial denumit ” Strategia de administrare fiscală 2012-2016” este subliniat nu numai rolul pe care ANAF îl are dar și manierea în care își propune să îndeplinească acest rol. Astfel, se artată că :” Pentru a colecta mai bine, administraţia fiscală nu trebuie însă să se limiteze doar la încasarea dinamică a veniturilor. Rolul ANAF. este mai mult de atât. Veniturile mai mari trebuie colectate nu numai mai rapid, dar şi mai eficient, ceea ce înseamnă o conformare voluntară foarte bună, sprijinită pe servicii de asistenţă moderne şi de calitate, proceduri simplificate şi „prietenoase” şi un mediu de afaceri sănătos, echitabil, în care concurenţa să se desfăşoare corect. ANAF. sprijină contribuabilii pe de o parte prin prestarea de servicii moderne – asistenţă fiscală de calitate, simplificarea şi modernizarea procedurilor – iar pe de altă parte prin aplicarea unui tratament echitabil şi nediscriminatoriu, asigurând astfel asigurarea egalităţii cetăţenilor în faţa impozitului şi un mediu de afaceri sănătos.”

 Cum reușește ANAF să-și îndeplinească rolul atât de crect expus în documentul citat mai sus ?

 Pentru a răspunde , se cer raspunsuri la alte întrebări subsidiare : a. Cât și cum colectează ? b. Este activitatea sa echitabilă și nediscriminatorie ? c. Este un factor de stimulare sau de inhibare a procesului de creare a unui mediu de afaceri sănătos și de concurență corectă ?

 a. Potrivit unui raport al Uniunii Europene din iulie 2013, decalajul de colectare în domeniul TVA la nivelul statelor membre în intervalul 2000-2011 este semnificativ, România situându-se la 42%, în timp ce media europeană este 17%. Acest lucru înseamnă că România colectează numai 58% din totalul potenţialului TVA de colectat la bugetul statului. Romania se plaseaza pe penultimul loc in Uniunea Europeana la ponderea veniturilor bugetare obtinute din taxe si contributii sociale obligatorii, cu doar 27,4% din PIB, potrivit raportului Taxation Trends in the European Union pe anul 2015, care prezinta sintetic datele comparabile pentru tarile membre dupa definitivarea PIB (ceea ce inseamna situatia pentru anul 2013 )

  Ultimul Raport al Curții de Conturi, dat publicității de instituție și updatat la nivelul anului 2014, referitor la Instituția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) conține un capitol consistent privind maniera în care Fiscul repectă prevederile legale privind formarea, evidențierea, urmărirea și încasarea veniturilor bugetului general consolidat, precum și chestiunile de administrare ale acestuia.

Cel puțin din perspectiva Curții de Conturi, lucrurile sunt relativ diferite față de veștile bune pe care ANAF le transmite săptămânal în materie de colectare a bugetului sau de combatere a fenomenelorinfracționale din economie. Astfel, deși în termeni nominali se constată că veniturile colectate de ANAF au înregistrat un trend ascendent în ultimii ani, o analiză mai atentă relevă faptul că încasările ANAF s-au situat la un nivel relativ constant în ultimii 10 ani, în jurul a 27-28% din Produsul Intern Brut (conform estimărilor privind PIB publicate de Institutul Național de Statistică). Din analiza comparativă a încasărilor ANAF în perioada 2004-2014 Curtea de Conturi observă că, în termeni nominali, veniturile colectate au înregistrat o evoluție ascendentă, însă numai datorită creșterii economice: raportat la PIB, rata de colectare a rămas neschimbată.

 Modul în care și-a desfășurat activitatea ANAF în perioada guvernării Ponta, considerată a fi pozitivă, relevă elemente de arbitrar și neprofesionalism, comparabile cu declanșarea unui adevărat război împotriva contribuabililor mici și mijlocii. ANAF transmite lunar statistici optimiste în privința sumelor colectate la bugetul statului dar se omite faptul că numărul de acțiuni în instanțe deschis de contrinuabili împotriva deciziilor de impunere se dublează de la an la an începând cu 2012.Casele de avocatură și consultanță raporteaza rate mari de succes împotriva ANAF, rezultat al modului în care Fiscul interpretează eronat legea.
Acest indicator poate constitui un avertisment deoarece arată că performanța ANAF nu se bazează neapărat pe anihilarea marilor rețele de evaziune sau pe aducerea la suprafață a economiei negre ci pe radicalizarea actelor de control efectuate în economia la vedere ceea ce conduce la restituirea de către Stat a banilor pe care ANAF îi raportează și pe care apoi îi pierde în instanță. .Un argument în sustinerea acestei realitati il constituie inclusiv campania agresiva din perioada guvernarii Ponta derulata de ANAF impotriva profesiilor liberale și de reconsiderare a veniturilor realizate din activități independente.

 

Practica blocării conturilor fără nici o strategie de negociere și de reeșalonare a datoriei a dus și ea la intrarea în faliment a cca. 300.000 de IMM-uri ( Vezi rapoartele Asociațiilor de profil).

b. Nu mai este un secret faptul că, indiferent de culoarea guvernării, ANAF a apărut a fi o armă îndreptată, în funcție de interesul economic de grup sau electoral, împotriva adversarilior politici sau a unor eventuali concurenți al clientelismului politic în lupta de acaparare a banilor publici. Politizat fără limită, ANAF s-a remarcat și prin implicarea unor conducători ai ei în acțiuni de corupție cu consecințe penale. Drept urmare, este dificil de afirmat că ANAF ar avea o activitate echitabilă și nediscriminatorie. În primul rând, din acest punct de vedere se renarcă faptul că ANAF nu are o politică de prioritizare a executării silite în funcție de micii și marii contribuabili. Analizele ( vezi Curs de Guvernare) au arătat că există presiune pe micii contribuabili, deși marii debitori sunt marii contribuabili: 76% din datoriile recuperabile sunt la 2,7% din contribuabili. Cea mai mare parte a arieratelor înregistrate la ANAF aparține unui număr restrâns de contribuabili. Astfel, doar 2,7% din totalul debitorilor înregistrați la 31.12.2014 (aproximativ 11.300 de contribuabili) cumulează datorii de circa 12,9 miliarde de lei, adică 75,7% din totalul arieratelor recuperabile de la persoanele juridice din evidențele ANAF. Contribuabilii cu datorii mici (până în 15 mii lei), deși reprezintă marea masă a contribuabililor (aproximativ 80% din totalul debitorilor cu arierate recuperabile), cumulează doar 5,5% din totalul arieratelor.Din aceleași analize rezultă că ANAF practică o politică discriminatorie și față de capitalul național în relație cu societățile multinaționale. Statistica din acest punct de vedere este edificatoare : 86 dintre societățile analizate (primii 100 de contribuabili) fac parte din grupuri multinaționale, restul de 14 societăți fiind deținute de statul român, din cei 100 de contribuabili analizați, au fost efectuate, pe parcursul ultimilor cinci ani, inspecții fiscale care au vizat impozitul pe profit la un număr de 43 de contribuabili,din cele 43 de inspecții fiscale efectuate la contribuabili-persoane afiliate, s-a solicitat întocmirea și prezentarea dosarului prețurilor de transfer doar pentru un număr de 3 contribuabili, la care nu au fost stabilite sume suplimentare. Este evident un interes redus manifestat de ANAF în controlul fiscal al prețurilor de transfer în ultimii ani, deși impactul în economia sumelor încasate la bugetul de stat din impozitul pe profit suplimentar determinat de impozitarea profiturilor companiilor multinaționale ar fi semnificativ, conform raportulului Curții de Conturi.

c. În acest moment precis al situației politice și economice din România, ANAF este mai mult un factor de inhibare decât de stimulare a procesului de creare a unui mediu economic sănătos. Desigur, cele artate mai sus au darul, prin ele însele, să argumenteze acest lucru, dar mă voi referi la un aspect mai special, specific acestei perioade. Este vorba despre tandemul DNA-ANAF în procesul de recuperare a prejudiciilor. Activitatea DNA este doar prima verigă  a unui lanț de măsuri care ar trebui să înceapă cu anchetarea și pedepsirea vinovaților dar care trebuie continuat cu măsuri de natură legală menite  să recupereze prejudiciile, să împiedice reapariția corupție și să contracareze efectelor perverse pe care activitatea DNA le poate avea

 Grav este faptul că prin activitatea DNA au apărut efecte perverse activității anticorupție, adică în loc să asistăm la o eficientizare observăm o blocare a mediului economic. Procesul decizional în zona investițiilor s-a blocat, anchetările și arestările unor patroni invinuiți de corupție au dus la încetinirea sau chiar încetarea activității în întreprinderile lor cu consecințe serioase asupra pierderii de locuri de muncă , s-au pierdut contracte de export și s-au irosit oportunități de atragere și folosire a fondurilor europene. ANAF are din acest punct de vedere un rol important, contrabalansând aceste efecte perverse cu efectele pozitive ale recuperării  (executare silită). Problema care apare este însă complicată și discutabilă, aceea a conexiunii evaluării prejudiciului de căre procurori cu cea a recuperării practice a acestuia e către ANAF. Este , de fapt, problema obținerii de către ANAF prin valorificarea activelor a unei sume cel puțin egale cu cea calculată de către DNA ca fiind prejudiciu. Apar cazuri ( vezi ICA) când DNA  dorește nu numai recuperarea activelor dar și ceea ce am putea numi uzufructul utilizării acestora de la data privatizării până la data trimiterii îm judecată. Acest fapt reiese cu claritate din rechizitoriu unde se spune că cea mai mare parte a prejudiciului apare din „folosul de care a fost lipsit partea civilă – în condiţiile în care, prin dobândirea titlurilor de participare de către terţe persoane fizice sau juridice de bună credinţă, reparaţia în natură nu mai este posibilă.”

Este principiul calculării prejudiciului la valoarea de piață a activelor privatizate și nu la valoarea de inventar la care se prsupune că s-a realizat privatizarea. Principiul este indiscutabil corect dacă se aplică în momentul inițial al privatizării deoarece privatizarea la valoarea de inventar ( mult utilizată cu intenție frauduloasă) nu are în vedere potențialul de valorificare prin business a activelor ci a valorificării lor prin dezmembrare ca materii și materiale ( vânzarea lor ca fier vechi).

 Problema care se pune este aceea a modului cum se poate aplica în acest moment principiul valorii de piață în calcularea prejudiciului, datorită faptului că dinamica valorii pachetului de acțiuni , la care face referire procurorul, nu are legătură cu ilegalitatea actului de privatizare ci cu dinamica și caracteristicile mediului economic și de business de la perioada privatizării până la cea a trimiterii în judecată.

  Poate fi imputată acestora valoarea de piață a activelor la o dată ulterioară privatizării ? Dar dacă valoarea de piață ar fi fost chiar inferioară, la această dată ulterioară ,valorii de inventar ca urmare a crizei , degradării mediului de business sau chiar incompetenței cumpărătorului ? Oare într-un caz în care o entitate

este lipsită de folosirea acțiunilor,aceasta nu ar trebui să facă dovada că avea posibilitatea conceptuală și practică ( prin existența unui plan de afaceri sau unei strategii) să ridice valoarea de piață a acțiunilor cel puțin la fel de mult ca cea obținută de privatizator ? Este o problemă de hazard moral greu de tranșat fără analiza tuturor consecințelor posibile.