Un moment emoționant a avut loc înaintea evenimentului Sports Festival – Halep & friends. Un colaj în care erau prezentate mesaje din partea familiei Simonei a făcut-o pe aceasta să îl privească cu lacrimi în ochi pe tatăl său. De asemenea, și tatăl campioanei noastre a fost vizibil emoționat, având și el lacrimi pe față în momentul în care au fost reluate imaginile cu trofeul de la Openul francez, transmite digi24.ro.
La finalul momentului, cei 9.000 de oameni prezenți în Sala Polivalentă din Cluj i-au mulțumit campioanei de la Roland Garrros 2018. De notat că participanții la eveniment au intrat pe teren pe trotinete, iar momentul a fost apreciat și de Marius Copil, Andrei Pavel, Daniela Hantuchova sau Fabio Fognini.
Cuplul român de tenis Simona Halep/Marius Copil a învins, sâmbătă, într-un meci demonstrativ de dublu mixt, perechea Daniela Hantuchova (Slovacia)/Fabio Fognini (Italia), în cadrul Sports Festival, la Cluj-Napoca.
Perechea română a câştigat cu 6-3, iar în partidele de simplu, Simona Halep a învins-o pe Daniela Hantuchova (4-1) şi Marius Copil a câştigat meciul cu Fabio Fognini (4-2)
Simona Halep a spus că este foarte bucuroasă şi emoţionată să fie din nou la Cluj şi că Sports Festival este un foarte bun exemplu de urmat. La meciuri au asistat circa 9.000 de persoane, toate biletele fiind vândute, iar printre cei prezenţi s-a numărat şi fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill.
Printre cei care au făcut schimburi de mingi în timpul meciurilor s-au numărat şi tatăl Simonei Halep, Stere Halep, primarul Emil Boc, Darren Cahill şi Andrei Pavel.
La ediţia a doua a Sports Festival, timp de patru zile (13-16 iunie), peste 30 de sporturi sunt expuse în faţa publicului pentru a le descoperi, a participa la competiţii sportive sau pentru a se bucura de sport de calitate în demonstraţii oferite de campioni mondiali.
”Misiunea noastră este să aducem împreună, o dată pe an, industria sportului românesc şi internaţional în cadrul unui eveniment unic, gândit să ofere oportunităţi excepţionale pentru industrie şi pentru publicul larg”, menţionează organizatorii.