Directorul Fabernovel, afaceristul Stephane Distinguin a propus autorităților franceze să vândă celebra pictură Mona Lisa pentru 50 de miliarde de euro pentru a acoperi gaura economică provocată de pandemia de COVID-19.
Ce a declarat afaceristul francez
”Zi după zi, listăm aceste miliarde precum copiii care numără în câte secunde pică o piatră pentru a determina adâncimea unui puț. Încă numărăm iar criza pare de neconceput.
Ca antreprenor și plătitor de taxe, știu că aceste miliarde nu sunt inventate și ne vor costa. O reacție evidentă este să vinzi o resursă valoroasă la cel mai mare preț posibil, o resursă care este cât mai puțin critică pentru viitorul nostru.”, a spus acesta.
Prețul pentru Mona Lisa este supraestimat
Afaceristul francez a mai spus că o pictură este ușor de mutat și de vândut. Potrivit lui, Mona Lisa lui Da Vinci ar trebui vândută cu 50 de miliarde de euro.
Mai multe voci au susținut că prețul este unul prea mare și că pictura a fost supraevaluată însă francezul a spus că nimeni nu a venit cu argumente reale care să îl determine că estimările sale sunt greșite, scrie Daily Mail.
Acesta a mai venit cu ideea că faimoasa pictură ar trebui monetizată după modelul Bitcoin. Concret, afaceristul francez a sugerat transformarea operei de artă într-o monedă de schimb.
”Ar fi precum o subscripție globală. Din punct de vedere legal cât și tehnic, această soluție ar avea mai multe avantaje – ar permite atât Franței cât și muzeului Louvre să mențină controlul asupra picturii.”, a mai spus omul de afaceri.
Tot acesta a făcut o trimitere la cel mai bogat bărbat din lume, directorul Amazon.
Afaceristul francez a declarat că pentru Jeff Bezos, 50 de miliarde de euro înseamnă doar o treime din averea sa, mult mai puțin decât suma pe care a plătit-o pentru divorțul de soția sa.