Fastul afişat la toate standurile marilor producători nu poate ascunde situaţia gravă în care se află întreaga industrie auto europeană, şi acest lucru se arată unui privitor mai atent la fiecare pas făcut în Paris Expo. Discursurile triumfătoare din anii precedenţi au fost înlocuite, pe alocuri, cu explicaţiiprivind motivele scăderii vânzărilor unei mărci anume sau cu atât de românescul „haz de necaz“. Asta chiar dacă românesc aici, la Paris Expo, nu înseamnă decât un ascet, dar aglomerat stand Dacia, plin, e drept, cu modele noi – Logan, Sandero, Sandero Stepway, Dokker, Lodgy şi Duster – şi un B-Max pierdut printre celelalte vedete de la standul Ford – Mondeo, Fiesta FL, Kuga şi EcoSport. Cu toate acestea, lumina reflectoarelor ascunde umbrele care vor cauza multor şefi de mari companii auto şi, din nefericire, multor angajaţi, nopţi albe.s
Dacia, în rând cu lumea bună: trei noutăţi la stand
Anul 2012 pare a fi unul dintre cei mai importanţi din istoria de 46 de ani a Dacia. Niciodată, din 1966 până acum, marca românească nu a lansat într-un singur an patru noi modele şi două derivate: Lodgy, Dokker, Logan, Sandero, respectiv, Dokker Van şi Sandero Stepway.
Prezentate cu fast la expoziţia de la Paris, noile variante ale deja consacratelor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway au atras atenţia vizitatorilor în special datorită misterului care învăluie încă „reţeta“ cu ajutorul căreia tandemul Renault-Dacia reuşeşte să pună pe piaţă noi vehicule cu un preţ imbatabil. În plus, de această dată, nici Logan şi nici Sandero nu mai pot fi atât de uşor catalogate drept vehicule low-cost, fiind mult mai apropiate de noua abordare a grupului, „smart buy“. Pentru că, pe lângă un design mult mai atractiv decât cel al variantelor anterioare, în habitaclu pot fi descoperite noi sisteme de comandă şi control. În funcţie de nivelul de echipare ales, clienţii pot opta pentru deja cunoscutul sistem multimedia „MediaNav“, prezent şi în dotarea modelului Lodgy, sau pentru „Dacia Plug&radio“, care include radio, CD cu MP3, tehnologie bluetooth, prize USB şi jack, precum şi satelit de comandă pe volan. Pe lângă aceste echipamente, noile Dacia pot fi comandate cu limitator de viteză şi asistenţă la parcarea cu spatele. Poate cel mai important detaliu al modelelor prezentate la Paris este existenţa, încă de la primul nivel de echipare, a patru airbaguri (frontale şi laterale pentru ocupanţii locurilor din faţă) şi a sistemului electronic de stabilitate (ESP).
Primul model dintre cele trei prezentate la Paris care va putea fi comandat de clienţii români este Sandero: începând cu 1 octombrie 2012. Preţul minim al noului model este de 6.990 euro. Pentru o astfel de sumă puteţi achiziţiona un vehicul cu un panou de bord ceva mai arătos decât cel al variantei anterioare şi cu un portbgaj de 320 de litri care, în cazul rabatării banchetei din spate (1/3-2/3), poate ajunge la 1.200 de litri. Şi versiunea Sandero Stepway este deja disponibilă pentru comercializare, la preţuri care încep cu 10.800 de euro. Vehiculul are o gardă la sol înălţată cu 26 mm, protecţii suplimentare, ornamente pentru proiectoarele de ceaţă, bară de protecţie în două tonuri, pasaje ale roţilor lărgite, jante de 16 inchi, bare de pavilion longitudinale în două nuanţe şi vopsea metalizată.
Cel mai aşteptat model Dacia de către români, Logan, va fi comercializat şi el spre finalul acestui an. Graţie unui profil mai fluid şi unei părţi frontale mai puternice, noul model câştigă în dinamism. Modelul oferă clienţilor un raport preţ/spaţiu interior fără egal: o gardă la nivelul genunchilor de
178 mm şi un volum al portbagajului de 510 litri în poziţie standard, greu de găsit în acest segment. Ca o noutate faţă de modelul precedent, bancheta spate este rabatabilă în raport 1/3-2/3, în funcţie de nivelul de echipare.
Gama de motoare cu care sosesc pe piața autohtonă cele trei noi modele Dacia include, în premieră, motorul TCe90, de origine Renault. Acesta are trei cilindri, 898 cmc și 90 CP și afișează un consum mixt de 4,8 l/100km. Alături de această premieră în gama Dacia, clienții pot opta pentru motorul alimentat cu benzină de 1.2 litri – 16 V, care dezvoltă 75 CP și consumă circa 5,8 l/100km, sau pentru unul dintre cele două propulsoare diesel 1.5 dCi, care dezvoltă 75 CP, respectiv, 90 CP.
Mașini ridicate la rang de vedete
La fiecare salon auto atributul de vedetă este extrem de greu de atribuit. Pentru că la toate standurile constructorilor există cel puţin o maşină care ar putea intra în categoria menţionată. Cu toate acestea, riscăm o apreciere subiectivă împărţind mulţimea de noutăţi în două categorii: vehicule de volum şi supermaşini.
La prima categorie, atributul de vedetă poate fi pus cel mai uşor lângă longevivul bestseller european Volkswagen Golf. Ajuns la a şaptea generaţie, modelul nu rupe gura târgului prin niciun detaliu, fiind, cu mici „scăpări” ale designerilor, aproape identic cu varianta anterioară. Calandrul mai agresiv, blocurile optice alungite şi un habitaclu împins până la graniţa cu segmentele superioare sunt principalele modificări vizibile, însă detaliile tehnice şi imaginea brandului german sunt cele care impresionează. Deşi a pierdut mult din strălucire din cauza designului insipid al versiunii anterioare, Renault Clio trebuie şi el ridicat la rangul de vedetă a expoziţiei de la Paris. Dacă nu pentru ceea ce este – pentru că nu am testat încă maşina – măcar pentru ceea ce promite. Aspectul exterior senzual şi plin de emoţie, complet diferit de ceea ce însemna Clio cu doar câteva luni în urmă, şi gama de dotări greu de găsit la concurenţii direcţi sunt doar câteva dintre elementele care ne-au împins să îl plasăm în rândul celor mai importante noi apariţii. Un alt vehicul inclus de noi în categoria vedetelor este Skoda Rapid. Noua berlină a cehilor a fost deja testată de Capital şi a impresionat prin aerul său tineresc şi gama de motoare eficiente. Desigur, alături de aceste trei modele ar putea fi adăugate multe altele, printre care Audi RS5 Cabrio, Chevrolet Trax, Hyundai SantaFe, Mazda6, Mini Paceman, Opel Adam, Peugeot 301, Seat Leon, Toyota Auris sau KIA Carens, însă niciunul dintre acestea nu promite, în România, un succes de piaţă mai mare decât al modelelor Golf, Clio şi Rapid.
Capitolul supermaşini este mult mai greu de împărţit în vedete şi… restul. Aici, doar cele mai mici detalii pot face departajarea, însă merită cu siguranţă urmărită evoluţia pe piaţă a unor vehicule precum Aston Martin DB9 FL, Jaguar F-Type, McLaren P1, Mercedes-Benz SLS AMG GT, Lamborghini Gallardo FL, Porsche 911 Carrera4, Ferrari f12berlinetta sau Rolls-Royce Art Deco.
Ford combate criza cu o avalanşă de modele
Divizia europeană a gigantului american Ford, cea care şi-a amplasat nu cu mult timp în urmă un cap de pod în România, la Craiova, trece prin momente destul de dificile. În ciuda lansării unuia dintre cele mai căutate vehicule ale mărcii, Focus, vânzările continuă să scadă. E drept că nici alţii nu stau cu mult mai bine, însă, în cazul Ford, evoluţia relativ bună de pe alte pieţe subliniază contraperformanţa din Europa.
Pentru a pune capăt declinului, cei de la Ford au decis să prezinte o întreagă pleiadă de noi modele, dintre care se remarcă Mondeo, Kuga şi Fiesta FL, alături de B-Max-ul produs la Craiova. În lunile următoare vor ajunge în Europa şi modelele EcoSport, Edge şi faimosul Mustang.
1,3 milioane de vizitatori sunt aşteptaţi la ediţia din acest an a expoziţiei auto de la Paris