Salonul auto de la Paris a fost invadat astazi de mii de jurnalisti si comercianti de automobile, unii dornici de a afla informatii, altii plini de ravna in a isi prezenta cat mai atractiv noile modele de serie sau concepte. Dupa aproape o zi de umblat prin halele imense de la ParisExpo, singura concluzie la care se poate ajunge este ca industria auto este in pragul unei schimari majore. Daca in anii trecuti, majoritatea producatorilor prezentau SUV-uri de dimensiuni mari sau masini de un lux orbitor, acum principala tema care se mentioneaza in fiecare discurs este reducerea consumului de carburant sau a emisiilor de noxe. Se poate vorbi acum chiar si despre invingatori si invinsi, despre companii care si-au onorat statutul de vedeta a pietei auto sau despre cei care au tratat cel mai important eveniment din acest an al industriei auto cu nepasare. Daca vorbim de invingatori, trebuie mentionat in primul rand numele Renault. Francezii au captat cea mai mare atentie in timpul conferintei de presa in care a fost lansat noul model Megane, iar reactiile immediate au fost mai mult decat pozitive. Acum Renault chiar are cu ce se bate pentru un loc fruntas in topul european. Conationalii de la  PSA au ramas putin in urma pentru ca modelele de serie prezentate de ei nu pot avea nici pe departe succesul Megane tinand cont ca C3 Picasso este un vehicul de nisa, iar 308 CC se poate adresa doar unei clientele limitate.

SUV-urile nu au lipsit insa cu desavarsire. Dimensiunile putinelor modele prezentate in raport cu editia anterioara sunt insa mult mai mici. Daca pomenim doar Urban Cruiser-ul Toyota, conceptul BMW X1 sau Kia Soul cred ca este de ajuns pentru a intelege incotro se indreapta aceasta piata a “fostelor” masini de teren. Crossoverele sunt pe val in segmentul masinilor cu garda la sol marita.

 

La Dacia, doar MCV face-lift

Desi majoritatea jurnalistilor romani se asteptau ca la aceasta editie a Paris Motor Show sa poata vedea un concept care sa dea cateva idei in privinta viitorului SUV Dacia, la standul companiei, pozitionat strategic intre Mercedes, BMW, Mini si Renault, a avut onoarea de a fi prezentat numai face-liftul deja cunoscutului MCV. In acest caz este foarte bine spus face-lift pentru ca singura modificare a masinii poate fi sesizata la nivelul grilei fata si a blocurilor optice.