De exemplu, moneda Saint Gaudens Double Eagle 1933 s-a vândut pentru suma de record de 7,59 milioane de dolari la o licitație. Vestea bună este că unele monede din SUA sunt încă în circulație, potrivit Gobankingrates.

Se știe că monedele rare pot avea un preț de vânzare impresionant, cu multe zero-uri. Deși colecționarii tind să păstreze cât mai mult aceste comori, pot renunța la ele la un moment dat, când consideră că le pot aduce o avere. Iată câteva dintre cele mai valoroase monede din lume, cel puțin din Statele Unite.

Moneda 1913 Liberty Head Nickel

Americanii pot câștiga bani buni dacă găsesc una dintre aceste monede în sertarul de-acasă. La o licitație care a avut loc anul trecut, o astfel de monedă a fost pentru suma de 4,2 milioane de dolari. Această monedă este numită uneori Walton Nickel, iar experții cred că în curând ar putea dispărea definitiv.

Când Monetăria SUA a înlocuit Lady Liberty Head Nickel cu Indian Head Nickel în 1912, cinci monede Liberty au fost fabricate ilegal. Existența lor a fost un secret până în anul 1919.

Fugio Cent din 1787

Benjamin Franklin, pe lângă alte activități cunoscute, a proiectat și bani. Centul Fugio din 1787 este denumit ”cent Franklin” și a fost considerată prima monedă care a fost în circulație în Statele Unite.

Această monedă a fost bătută abia în anul 1787 și au fost produse 398.577 de bucăți. Deși această monedă nu a stabilit recorduri impresionante la licitație, are o istorie interesantă și ar putea valora sute, dacă nu mii de dolari, în funcție de starea în care se află.

1969-S Lincoln Cent

O femeie din Texas a găsit acasă o astfel de monedă, în 2014. Acest lucru a fost surprinzător, deoarece Secret Service a confiscat versiuni anterioare ale monedei, până când Monetăria SUA a confirmat că sunt legitime.

Moneda este listată pentru vânzare online și poate obține un preț de la câteva sute la câteva mii de dolari.

1955 Double Die Lincoln Penny

Aceasta este una dintre cele mai populare monede produse de Monetăria Statelor Unite, potrivit The Spruce.

O astfel de monedă s-a vândut recent cu peste 2.000 de dolari la o licitație eBay. Există, de asemenea, o listă pe eBay cu un 1955 CAC Doubled Die Avers Lincoln Cent pus la vânzare pentru suma de 29.995 USD, demonstrând, din nou, cât de valoroase pot fi aceste monede pentru colecționari.

O problemă de fabricație a dus la dublarea designului matriței. Până când angajații Monetăriei au ajuns să observe greșeala, mii de monede au intrat pe piață, iar procesul nu a mai putut fii întrerupt.

1983 Penny With No Mint Mark

Într-un videoclip TikTok, creatorul Blake Alma a spus că această monedă rară poate avea un preț de până la 7.000 de dolari. Ceea ce o face unică este faptul că îi lipsește un semn al Monetăriei, acel marcaj care indică locul unde a fost făcută fiecare monedă. Cu toate acestea, pe eBay aveți șansa de o cumpăra pentru 2.000 USD. Prețul și valoarea variază în funcție de starea monedei.

Potrivit CNBC, în 1983 au fost create 7,7 miliarde de monede și doar 5.000 dintre ele au avut pe ele această eroare de ștanțare.