27,5% din rezervele valutare ale lumii sunt în euro. Cota dolarului scade, dar se menţine la peste 60%.

Ponderea euro în rezervele valutare mondiale a urcat în trimestrul al doilea cu 1,6 puncte procentuale faţă de primele trei luni, la nivelul record de 27,5%, în condiţiile în care cota dolarului a coborât cu 3,2 puncte, la 62,8%, cel mai redus nivel din ultimii zece ani, potrivit unui raport al FMI.
Deţinerile în lire sterline au avansat la 4,3%, de la 4%, iar cele în yeni au urcat la 3,1%, de la 2,9%, potrivit raportului citat de Bloomberg.

Mai mulţi bani

Rezervele valutare totale s-au majorat, în trimestrul al doilea, la 6.800 de miliarde de dolari, de la 6.500 de miliarde de dolari în primele trei luni.
Dolarul s-a depreciat cu 6,2% în intervalul menţionat, cel mai puternic declin după cel consemnat în primele trei luni ale anului 2008.
Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat, marţi, autorităţile americane să nu ia rolul dolarului, ca principală monedă folosită la constituirea rezervelor valutare, drept un fapt de la sine înţeles.

SURSA: Mediafax