Leul s-a apreciat, marţi, în raport cu moneda unică europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,4235 lei/euro, în scădere cu 0,34 bani (0,08%), faţă de cursul din şedinţa precedentă de 4,4269 lei pentru un euro.
Moneda naţională s-a depreciat uşor, însă, în raport cu dolarul american, cotaţia BNR urcând cu 0,81 bani (0,20%) la 3,9967 lei/dolar, în comparaţie cu cotaţia de luni, de 3,9886 lei.
În raport cu francul elveţian, leul s-a depreciat până la un curs de 4,0951 lei, mai mare cu 1,18 bani (0,28%) faţă de anunţul din şedinţa precedentă, de 4,0833 lei.
Gramul de aur s-a scumpit, marţi, cu 61,9 bani (0,43%), până la valoarea de 143,8251 lei, comparativ cu valoarea anterioară, respectiv 143,2061 lei.
AGERPRES