Ministrul Educației a punctat faptul că digitalizarea nu a fost printre prioritățile miniștrilor din ultimii ani, dar va trebui „să devină un proiect de țară”. Monica Anisie consideră că acest proiect ar trebui să și-l asume în următorii ani toți miniștrii Educației, indiferent de culoarea politică.
Strategia de digitalizare a educaţiei din România cuprinde un nou curriculum şcolar, concentrat pe pregătirea unor meserii ale viitorului, care să cultive curiozitatea, interesul pentru lumea actuală, creativitatea, pasiunea şi independenţa în gândire a copiilor, spiritul civic, iar profesorii trebuie să fie pregătiţi pentru a atinge aceste obiective, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
„După un lung şir de consultări cu industria IT şi telecomunicaţii, cu societatea civilă, cu partenerii de dialog social, lansăm strategia de digitalizare a educaţiei din România 2021-2027 SMART.Edu. Această strategie trebuie să devină un proiect de ţară pentru că, dacă ne dorim să construim o Românie modernă, trebuie în primul rând să construim o Românie educată. Până la acest moment, România nu a avea o strategie naţională privind digitalizarea sistemului de educaţie şi formarea, iar aceasta, aşa cum am mai spus, pentru mandatul meu de ministru reprezintă un proiect prioritar. Este un angajament îndrăzneţ pentru generaţiile viitoare, pe care toţi miniştrii Educaţiei trebuie să şi-l asume în următorii ani, indiferent de apartenenţa lor politică”, a afirmat Anisie la conferinţa organizată pentru lansarea Strategiei de digitalizare a educaţiei din România.
Digitalizarea nu a fost în agenta miniștrilor Educației din ultimii ani
Ea a adăugat că această strategie a apărut pentru că realitatea o impunea şi că, „din motive neînţelese sau pentru că au fost alte viziuni în ceea ce priveşte priorităţile”, digitalizarea nu a fost efectiv în agenda a miniştrilor Educaţiei din ultimii ani, decât la nivel declarativ.
„De exemplu, în ultimii 10 ani, bugetul de investiţii al Ministerului Educaţiei pentru digitalizare a fost de zero lei. Toţi anii în care nu s-au întreprins acţiuni concrete privind digitalizarea educaţiei, nefiind considerată, repet, o prioritate, au însemnat un blocaj la nivelul întregii societăţi, mai ales când un eveniment puţin previzibil ne-a surprins pe toţi cu apariţia pandemiei de COVID-19. Am observat, însă, că în ultima perioadă au înţeles această nevoie de digitalizare şi au răspuns prezent mulţi profesionişti din sectorul IT sau din sectorul de business, din mediul non-guvernamental, dar şi cadre didactice, elevi şi studenţi, implicându-se cu toţii în procesul de elaborare a acestei strategii”, a arătat ministrul.
Opt domenii de interes pentru strategia de digitalizare
Monica Anisie a spus că, din perspectivă structurală, strategia privind digitalizarea educaţiei cuprinde opt domenii de interes printre care şi curriculum şcolar pentru meserii emergente.
„Este o realitate că viitorul pieţei forţei de muncă va aduce permanente schimbări, astfel încât populaţia activă ar trebui să urmeze programe de învăţare continuă. Problematica dezvoltării durabile va deschide noi porţi către meserii legate de economia verde, descoperirea şi valorificarea de noi resurse regenerabile, de descoperirea şi prezentarea ecosistemelor şi, nu în ultimul rând, de cultură şi civilizaţie. Un curriculum emergent, care să formeze oameni pregătiţi pentru profesii emergente presupune facilitarea învăţării bazate pe interesele elevilor şi coordonarea educaţiei în direcţia tendinţelor actuale. Un nou curiculum şcolar concentrat pe pregătirea unor meserii ale viitorului va trebui să cultive curiozitatea, interesul pentru lumea actuală, pasiunea şi independenţa în gândire a copiilor, precum şi creativitatea, abilităţile de colaborare şi spiritul civic. Profesorii trebuie astfel să fie pregătiţi pentru a atinge aceste obiective şi pentru a avea abilitatea de a preda un curriculum emergent”, a mai spus ministrul.
Strategia de digitalizare a educaţiei din România va fi în consultare publică până în 15 februarie 2021.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin