Noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a propus două candidate pentru funcţia de preşedinte - director general al SRTv - Monica Ghiurco şi Doina Gradea, ele întrunind acelaşi număr de voturi, potrivit unor surse parlamentare.
Monica Ghiurco este reprezentantul salariaţilor în CA al TVR, iar Doina Gradea este din partea PSD. Este a doua încercare de numire a unui şef al TVR, după ce prima dată au candidat Doina Gradea şi Radu Carp, cei doi ieşind la egalitate. Ulterior, Radu Carp s-a retras.
Această situaţie a fost determinată de faptul că reprezentantul UDMR în CA al TVR nu a fost prezent la şedinţă, fiind 12 membri ai Consiliului de Administraţie.
Comisiile de cultură ale Parlamentului au fost chemate în sală pentru a decide dacă vor fi audiate cele două candidate, au precizat sursele.
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a respins marţi propunerea de numire a lui George Orbean în funcţia de preşedinte – director general al SRTv. AGERPRES