Așadar, rechizitoriul întocmit de procurori arată că Monica Macovei circula cu o viteză aproape dublă față de cea declarată. Totodată, aceasta a intrat pe contrasens, chiar dacă a susținut în permanență că și-a păstrat sensul de mers.

Monica Macovei a primit vești proaste de anchetatori

Anchetatorii au stabilit că Monica Macovei mergea cu o viteză de 115 km/h cu cinci secunde înainte de producerea accidentului. Totodată, accelerația era la 47%, iar frânele nu era activate.

În momentul în care s-a produs impactul, viteza era de 73 km/h. În acest context, anchetatorii au concluzionat faptul că starea de pericol a fost declanșată de către Monica Macovei în momentul în care a pătruns pe contrasens. Astfel, accidentul putea fi evitat dacă nu pătrundea pe culoarul de deplasare al motocicletei.

Amintim că Monica Macovei a susținut în permanență că a coborât de pe podul de la șantierul naval de la Mangalia cu aproximativ 50-60 km/k. Aceasta spunea că ar fi ridicat piciorul de pe accelerație și a ajuns chiar la 40-50 km/h.

„Am observat faptul că existau indicatoare rutiere de curba deosebit de periculoasă, nu îmi amintesc exact de când circulam pe banda a doua a sensului de deplasare dinspre 2 Mai către Mangalia, dar când am intrat în curbă eram sigur a doua”, a susținut Monica Macovei.

Aceasta susține că a observat motocicleta în momentul în care ea lua deja curba, apoi a urmat impactul. Totuși, victima susține că viteza lui de deplasare era de aproximativ 80-90 km/h. Atunci când a ajuns la jumătatea curbei, într-o fracțiune de secundă a simțit o durere foarte mare pe partea stângă. În schimb, nu poate preciza în momentul acela dacă i s-a întâmplat un accident sau nu.

Victima a spus și că nu a fost contactat niciodată de către Monica Macovei, în mod direct sau indirect, din momentul accidentului.

Procurorii au tras mai multe concluzii

Procurorii au tras mai multe concluzii în urma accidentului: „Apreciem faptul că expertul din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București a stabilit în mod corect și complet toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier din dată de 08.10.2022

Potrivit punctului de vedere al expertului-parte ales de către I.L, viteză cu care se deplasa motocicletă anterior impactului a fost de cca. 50 km/h, iar în momentul impactului a fost de cca. 41,79 km/h, această fiind singură diferența față de concluziile raportului de expertiză criminalistică auto nr. 172/26.05.2023 al Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București”, arată procurorii.