Europarlamentarul PDL Monica Macovei a avertizat sâmbătă, la Sibiu, că suntem sub ameninţarea Federaţiei Ruse, în condiţiile în care, a spus aceasta, în Parlamentul European europarlamentarii polonezi şi cei din ţările baltice 'se pregătesc să se apere de un eventual război sau atac (...) din partea Federaţiei Ruse'.
'Este foarte important să înţelegem că suntem sub o ameninţare din partea Estului, din partea Federaţiei Ruse. Şi cu atât mai mult, în aceste momente, protecţia NATO pentru noi este esenţială. Vreau să vă spun că în Parlamentul European colegii mei din ţările baltice sau polonezii se pregătesc să se apere de un eventual război sau atac (…) din partea Federaţiei Ruse. Eu am să spun, ca întotdeauna, lucrurilor pe nume. Trebuie să avem grijă, trebuie să fim vigilenţi, pentru că pacea şi democraţia le-am dobândit, le putem pierde peste noapte. (…) Acum trăim astfel de timpuri în care democraţia şi pacea pot fi puse în pericol şi deja au fost puse în pericol în Europa', a spus Monica Macovei, în discursul ei de la Sibiu, de la lansarea candidaţilor pentru Parlamentul European.
Monica Macovei consideră că românii ar trebui să fie alături de Vest, nu de PSD şi de Est, criticându-l şi cu această ocazie preşedintele Parlamentului European, socialistul Martin Schulz, pe care îl acuză de 'trădare', pentru că a spus 'să nu mai atacăm' Federaţia Rusă.
Sâmbătă, în Sala Thalia din Sibiu are loc lansarea candidaţilor pentru europarlamentare ai PDL, în prezenţa prim-vicepreşedintelui PDL, Cătălin Predoiu, vicepreşedintelui PDL Raluca Turcan, a altor lideri locali şi europarlamentari, dar şi 500 de membri de partid sibieni. AGERPRES