Cunoscutul medic oftalmolog Monica Pop a povestit un caz care a impresionat-o profund. Medicul spune că nu a mai văzut niciodată un astfel de caz. Despre ce este vorba, de fapt?
Cazul care a surprins-o pe Monica Pop
Medicul Monica Pop a povestit, în emisiunea „Doctor de nota 10”, despre un caz care a surprins-o în urma unui control oftalmologic.
Aceasta a povestit despre o mamă care a venit cu copilul la un control oftalmologic, după ce a observat un comportament ciudat atunci când face activități pe partea dreaptă.
În urma controlului, medicul a spus că nu are nicio problemă, însă mama acestuia a insistat că cel mic nu vede cu ochiul drept.
Întrebată de ce spune acest lucru, mama copilului a explicat medicului oftalmolog că fiul ei face totul prost pe partea dreaptă.
„A venit odată la mine o învățătoare din judeţul Vrancea care avea un copil de şase ani. Era perfect. L-am urmărit, totul era în regulă. Şi mi-a zis mama că el nu vede cu ochiul drept.
În capul meu mi-am spus că este într-o dungă mama. Şi am întrebat de ce zice asta şi mi-a spus că tot ce face în partea dreapta face prost. Se împiedică, sparge, împinge, loveşte cu cotul şi în stânga nu. Este prima dată şi singura într-o carieră de 25 de ani în care am văzut aşa ceva. Nu m-aș fi gândit niciodată să văd ce face fata mea în dreapta sau în stânga. Femeia asta a observat. Eu am fost convinsă că nu are dreptate.”, a povestit ea.
Copilul suferea de ambliopie
Medicul Monica Pop a mai precizat că a pus apoi copilul la optotip și a descoperit că mama sa avea dreptate. Din zece rânduri, copilul vedea doar unul cu ochiul drept.
Aceasta a mai precizat că, deși este un handicap vizual serios și poate deveni definitiv, lupta nu va fi abandonată.
„Am pus copilul la optotip şi din 10 rânduri vedea unul cu ochiul acela. Copilul era perfect nu avea nimic care să te fi îndreptățit să crezi aşa ceva. Copilul era la clasa 0. I-am spus că nu se poate recupera că este un handicap vizual serios şi poate deveni definitiv, dar nu abandonăm. Eu vă spun ce aveți de făcut, faceți şi veniți la trei luni. Dacă s-a mișcat puţin mergem mai departe”, spune aceasta.
Ce este de făcut în cazul celor cu ambliopie?
Medicul a mai precizat că cel mic trebuie să poarte constat ochelari de vedere, mai puțin la duș și atunci când doarme.
De asemenea, trebuie folosit un ocluzor personalizat, care se găsește la farmacii.
În momentul în care ochiul bun este acoperit, acesta trebuie să facă efort cu celălalt.
„Ce e de făcut în cazul asta. Ochelarii trebuie absolut în permanență, în afara de situaţia în care este la baie sau doarme. Se acoperă ochiul bun cu un ocluzor dar personalizat. Se găsește la farmacii. Trebuie personalizat o ora, jumătate de oră, 10 minute”, spune aceasta.
Medicul oftalmolog Monica Pop a oferit și câteva exemple de exerciții în acest sens.
Un exercițiu simplu este folosirea unui caiet de matematică în care copilul să însemneze vârfurile la pătrățele.
Un alt exercițiu este băgatul de mărgeluțe pe un fir de pescuit.
„În timpul în care are ochiul bun acoperit trebuie să facă efort cu celălalt. Cel mai simplu lucru din lume, un caiet de matematică în care copilul să însemneze vârfurile la pătrățele.
Un alt exerciţiu recomandat este să bage mărgeluțe pe un fir de pescuit. Alt exercițiu în care se pune piper în orez şi două căni. Într-una să dea de pe masă orezul, în alta piperul”, continuă acesta.
Cei care suferă de ambliopie nu au vedere în spațiu
Nu în ultimul rând, aceasta a explicat că cel mic a recuperat foarte mult după trei luni de exerciții. Medicul oftalmolog Monica Pop a mai spus că, într-un an, copilul a recuperat tot.
Aceasta a mai precizat că persoanele care suferă de ambliopie nu au vedere în spațiu.
„Au venit după trei luni şi copilul recuperase două rânduri ceea ce e enorm la vârsta aia şi într-un an de zile a recuperat tot. Copilul era supradotat. Mama mi-a spus că în timpul ăsta copilul a dat (n.r. a selectat boabe de grâu) un hambar de grâu. Zilnic exersa şi a fost foarte înțelegător.
Deci orice om care vede diferit cu cei doi ochi, vederea se cuantifică prin ochelari. Cazul acest era de ambliopie şi nu se recuperează cu ochelari, trebuie corectă vederea. Mai mult, aceste persoane nu au vedere în spațiu. Asta este nenorocirea a marei majorități ale accidentelor de mașină”, a spus medicul Monica Pop.